Breaking News

image
Sursa foto: captură video

Cetățenii vor putea adresa DIRECT petiții Parlamentului; O inițiativă legislativă a fost propusă astăzi de doi deputați ACUM

Deputații Blocului ACUM Platforma DA și PAS, Radu Marian și Dan Perciun, au anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă elaborarea unui nou proiect de lege prin care oamenii vor putea adresa anumite petiții Parlamentului. Astfel, autorii inițiativei legislative își propun ca prin intermediul acesteia, cetățenii să contribuie la consolidarea democrației directe în RM.

„Vom prezenta un mecanism de petiționare colectivă a Parlamentului, astfel încât cetățenii să poate să pună subiecte pe ordinea de zi a Legislativului. Asta în cazul în care un număr suficient de cetățeni consideră că acest subiect merită să fie discutat în Parlament”, a declarat deputatul Dan Perciun.

„O inițativă care va aduna 10 mii de semnături, va putea ajunge în dezbateri în plenul Parlament”, a menționat deputatul Radu Marian.

Inițiativa va putea fi semnată atât în format fizic pe hârtie, cât și electronic. În acest sens va fi creat și un site. Semnăturile vor fi considerate valabile dacă vor fi inbtroduse numele, prenumele, codul numeric personal și adresa semnatarului.

Totodată, deputații au menționat că „NU vor fi acceptate inițiative defăimătoare sau instigatoare la ură”.

În cazul inițiativelor online, datele personale vor fi criptate, astfel încât Parlamentul să nu aibă acces la aceste date. Fraudarea semnăturilor va putea fi depistată prin anumite mecanisme, susțin deputații.

Pentru implementarea acestei inițiative se vor cheltui aproximativ 50.000-200.000 de lei.

Evenimentul poate fi urmărit aici.

Citeşte mai mult despre

comentarii: