image
Sursa foto: politia.md

Hoț recidivist reținut la Bălți: A furat un cântar dintr-un magazin, crezând că e aparat plin cu bani // VIDEO

Îmbrăcat în negru, cu mască medicinală pe față și cu un obiect asemănător unui pistol, un bărbat a furat un... cântar. Totul s-a întâmplat sâmbătă, 18 martie, într-un magazin alimentar din municipiul Bălți.

Suspectul și-a pus o mască pe față și a amenințat vânzătorul cu un obiect asemănător armei de foc.

Acesta a furat cântarul electronic, estimat la prețul de 2.500 de lei, care i s-a părut a fi un aparat de casă. Nu înainte însă de a încerca să-l deschidă. Văzând că nu reușește, bărbatul l-a pus subțioară și s-a făcut nevăzut.

La scurt timp, polițiștii din Bălți au identificat suspectul și l-au reținut pentru 72 de ore.

Acesta le-a declarat oamenilor legii că intenționa să sustragă aparatul de casă, dar l-a confundat cu cântarul electronic.

Bărbatul de 43 de ani este locuitor al mun. Bălți și nu este la prima abatere de la lege. Anterior el a fost judecat și și-a ispășit pedeapsa pentru infracțiuni similare.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru tâlhărie, iar persoana vinovată riscă detenție de până la 10 ani.

politia.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: