image
Sursa foto: Profimedia

SUA: Prima persoană condamnată pentru asaltul asupra Capitoliului, scapă de închisoare

Un judecător federal american a pronunţat miercuri prima pedeapsă legată de asaltul asupra Capitoliului, scutind de închisoare o femeie care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, notează AFP.

Înainte de audiere, Anna Morgan-Lloyd a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, admiţând că a pătruns ilegal în sediul Congresului la 6 ianuarie, în momentul în care parlamentarii certificau victoria lui Joe Biden la prezidenţiale.

„Am fost acolo pentru a-mi arăta sprijinul faţă de preşedintele (Donald) Trump, mi-e ruşine că a devenit o asemenea de etalare de violenţă", a declarat ea miercuri într-o audiere telefonică în faţa unui tribunal federal din Washington.

Venită din Indiana, această femeie în vârstă de 49 de ani l-a ascultat pe Trump denunţând împotriva tuturor dovezilor "alegerile furate", înainte de a urma mulţimea partizanilor lui în templul democraţiei. Ea a rămas acolo doar zece minute şi nu a comis nicio degradare sau violenţă.

„A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea", a scris ea pe Facebook a doua zi.

Dar după arestarea sa, a cooperat cu justiţia, şi-a cerut scuze şi a început să lucreze pentru "a-şi revizui unele opinii", a spus avocata sa.

Ţinând cont de această schimbare, procurorii sugeraseră punerea ei în libertate condiţionată pe o perioadă de trei ani, cu obligaţia de a presta servicii comunitare şi de a plăti daune de 500 dolari.

Judecătorul Royce Lamberth a urmat aceste recomandări, subliniind în acelaşi timp că ea a participat la "o crimă gravă". Această manifestaţie "nu a devenit violentă din întâmplare", a spus el.

Din ianuarie, poliţia federală a desfăşurat mijloace considerabile pentru a identifica cele aproximativ 800 de persoane implicate în asaltul asupra Capitoliului, care a şocat America.

Până în prezent, 500 au fost găsite şi inculpate pentru capete de acuzare mai mult sau mai puţin grele.

Pedeapsa pronunţată împotriva Annei Morgan-Lloyd duce la concluzia că acestea vor primi sentinţe proporţionale cu gravitatea faptelor lor, comentează AFP.

Noutăţile partenerilor

comentarii: