image
Sursa foto: foto simbol

Distanța fizică dintre elevi la școală a fost modificată

Distanța fizică dintre elevi în cadrul instituțiilor de învățământ a fost modificată, de la 1,5 m la 1 m. Astfel, fiecare elev sau student va ocupa zilnic același loc în bancă la o distanță de cel puțin 1 m față de ceilalți, în față spate și lateral. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică și a fost discutată în cadrul unei ședințe dintre conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.

Secretarul general MECC, Anatolie Topală, a prezentat ordinul privind punerea în aplicare a cadrului normativ pe perioada anului de studii 2020-2021, în contextul stării de urgență în sănătate publică.

Șeful direcției învățământ general, Valentin Crudu, a menționat că, pentru asigurarea utilizării în siguranță a platformelor de comunicare sincronă, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Centrul Internațional „La Strada”, va organiza pentru cadrele didactice și manageriale din instituțiile de învățământ din țară cursuri de formare.

Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat asigurarea instituțiilor de învățământ cu tehnică de calcul, alfabetizarea digitală a educatorilor din instituțiile de educație timpurie, desfășurarea procesului educațional în condițiile pandemiei COVID-19.

Noutăţile partenerilor

comentarii: