image
Sursa foto: Profimedia

Ce a spus președintele Federației italiene despre viitorul lui Roberto Mancini, după ratarea calificării la Mondial

Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială din Qatar, după ce a fost învinsă de Macedonia de Nord cu 0-1.

Din cauza rezultatului, s-a adus în discuție viitorul lui Roberto Mancini pe banca echipei pe care a făcut-o campioană continentală anul trecut, dar Gabriele Gravina, președintele FIGC, Federația Italiană de Fotbal, a anunțat că speră ca antrenorul să continue.

”Astea sunt legile fotbalului. Când ești implicat în acest sport, trebuie să accepți și astfel de momente. Îmi pare foarte rău pentru suporterii noștri. Nu ne așteptam la un asemenea rezultat, acești băieți au fost și rămân extraordinari, în urmă cu doar câteva luni au îndeplinit visul unei națiuni.

Sper ca Mancini să rămână, să continue proiectul. Sper că va reuși să treacă repede peste acest rezultat, așa cum sper s-o facă toți italienii, și să rămână la conducerea echipei naționale”, a spus Gabriele Gravina, citat de Corriere dello Sport.

Roberto Mancini a vorbit, la rându-i, despre viitorul său după meciul cu Macedonia de Nord și a transmis că ia în calcul orice posibilitate.

”Voi vedea ce voi face. Acum sunt prea dezamăgit pentru a vorbi despre viitorul meu. Sunt sigur că echipa aceasta are un viitor strălucit. Sunt alături de jucători acum mai mult decât oricând”, a transmis Roberto Mancini.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: