image
Sursa foto: Jurnal.md

Filip se lăuda că are o echipă puternică înainte de plecarea lui Brașovschi; „PDM nu va mai fi condus de un singur om”

Liderul PD, Pavel Filip a avut ieri o întâlnire cu membrii organizației teritoriale a partidului din Ştefan Vodă, la care au discutat despre situaţia din partid și plecarea deputaților care au creat grupul parlamentar „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu.

Liderul democrat a menţionat că transparenţa şi democraţia internă sunt „pilonii principali pe care se bazează în prezent activitatea PDM”.

„În partid nu vor mai fi luate decizii de către un singur om. Toate deciziile importante vor fi consultate cu dvs. şi aprobate în cadrul Consiliului Politic Naţional. Ne dorim un partid autentic,”, a spus Pavel Filip.

El a mai adăugat că puterea unui partid este în echipa sa, iar PDM are cea mai bună echipă. Declarația a fost făcută cu câteva ore înainte ca formațiunea să mai fie părăsită de un deputat. Este vorba de Gheorghe Brașovschi, care ieri seara s-a alăturat grupului parlamentar condus de Andrian Candu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: