image
Sursa foto: Getty Images

Gareth Bale poate pleca, în sfârșit, de la Real Madrid: Oferta e pe masă; Anunț de ultimă oră al presei spaniole

Așteptarea pare să fi luat sfârșit pentru Gareth Bale. Publicația spaniolă El Desmarque anunță, sub titlul "Bombă!", că Florentino Perez va "scăpa" de galez în această lună, iar "zilele sale sunt numărate" pe Santiago Bernabeu.

Astfel, mijlocașul va ajunge, după toate probabilitățile, la echipa lui David Beckham, LA Galaxy. Trupa din Los Angeles se află în căutarea unui star de anvergura lui Zlatan Ibrahimovic, care tocmai a semnat cu Milan.

A doua variantă ar fi tot în Statele Unite ale Americii, dar la Inter Miami, potrivit sursei citate. Destinațiile s-ar putea să-i placă de minune lui Bale, care va vorbi în sfârșit limba maternă, dacă avem în vedere faptul că a fost mereu criticat pentru că nu vrea să vorbească spaniolă deși e la Real de 6 sezoane și jumătate.

Conform sursei citate, Realul are deja oferta pe masă.

Chiar dacă nu-și va putea recupera suma de 101 milioane de euro plătită în 2013, Real va putea totuși să mai amortizeze puțin costurile având în vedere că mijlocașul de 30 de ani are cel mai mare salariu din lotul echipei lui Zidane, 17 milioane de euro pe an.

Deși este cel mai nedorit jucător la Real în acest moment, Bale s-a dovedit totuși decisiv în multe momente extrem de importante: de exemplu în finala Cupei Spaniei cu rivala Barcelona sau în finalele Champions League cu Atletico Madrid și Liverpool.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: