image
Sursa foto: Jurnal.md

Călărași: O femeie a fost legată și snopită în bătaie până a murit; Doi dintre făptași au fugit din țară

O femeie de 63 de ani, din satul Meleșeni, Călărași a murit în chinuri groaznice, după ce trei tineri au legat-o și bătut-o cu deosebită cruzime, apoi au jefuit-o de circa 40.000 de lei. Doi dintre indivizi au fugit din țară pentru a scăpa de pedeapsă, dar au fost reținuți și urmează a fi extrădați în Republica Moldova.

Un minor de 17 ani din raionul Călărași și doi bărbați de 22 și 32 de ani din raionul Nisporeni și Drochia, ultimii doi anterior judecați pentru viol, jaf, excrocherie, au fost reținuți de polițiști, fiind suspectați de comiterea crimei din satul Meleșeni, raionul Călărași. 

În noaptea de 3 spre 4 octombrie, aceștia au pătruns în domiciliul unei femei din satul Meleșeni, în vârstă de 63 de ani, unde acționând cu o deosebită cruzime au legat-o, i-au aplicat multiple lovituri pe toată suprafața corpului, în special în regiunea capului și a abdomenului, apoi au sustras circa 40 000 de lei, după care au plecat într-o direcție necunoscută. În rezultatul traumelor primite femeia a decedat.

În acest caz, la 4 octombrie, de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Călărași, au fost pornite cauze penale pentru omor și tâlhărie.

În cadrul măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală au fost identificați bănuiții de comiterea crimei, iar la 6 octombrie, unul dintre suspecți a fost reținut și și-a recunoscut vina.

În privința celorlalți suspecți, polițiștii au stabilit că aceștia ar fi traversat frontiera de stat prin PTF Costești-Stânca, în calitate de pasageri ai unui autocar de model Mercedes cu numerele de înmatriculare ale Republicii Moldova.

Astăzi, în apropiere frontierei Româno-Ungară, au fost reținuți ceilalți doi bănuiți.

Aceștia urmează să fie extrădați și diferiți justiției.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: