image
Sursa foto: foto simbol

Briceni: Bărbatul care și-a omorât amicul de pahar cu un topor și l-a aruncat într-o groapă, condamnat la 13 ani de pușcărie

Instanța de judecată l-a condamnat la 13 ani de pușcărie pe bărbatul din Briceni, care și-a omorât prietenul de pahar cu un topor în urma unui conflict iar apoi a aruncat cadavrul victimei într-o groapă de gunoi.

Crima a avut loc la data de 14 iulie curent la domiciliul victimei din satul Tețcani, raionul Briceni, unde era găzduit învinuitul în acea noapte.

Potrivit procurorilor, înainte să plece la pescuit, într-o după amiază de duminică, victima a invitat bărbatul în casă pentru a consuma împreună băuturi alcoolice, la un moment dar între aceștia s-a iscat un conflict din cauza că victima i-ar fi reproșat ceva bărbatului legat de viața personală.

Prin urmare, atunci când ambii s-au culcat, iar oaspetele a adormit, învinuitul s-a simțit jignit de spusele victimei și l-a lovit de două ori cu toporul în cap și pe gât. Ulterior, acesta a târât corpul neînsuflețit al victimei în spatele casei, într-o groapă de gunoi, și-a schimbat hainele și i-a informat pe vecini că a găsit victima în spatele casei, care ar fi fost maltratată de către o altă persoană.

După investigațiile forțelor de ordine și probele prezentate, învinuitul și-a recunoscut vina pe deplin și a cerut judecarea cauzei în procedură simplificată, ceea ce i-a redus din pedeapsă.

Potrivit procurorilor, învinuitul este divorțat, dar avea relații pașnice cu vecinii și consătenii și locuia de opt ani în casa unei rude din acel sat. Acesta nu era angajat, dar muncea la oamenii din sat, la solicitare.

Totuși, acesta, a mai fost condamnat pentru furt și vătămarea sănătății unor persoane.

La solicitarea procurorilor, acesta a fost plasat în arest preventiv. Ulterior, în baza probelor prezentate de procurori, Judecătoria Briceni l-a condamnat pe învinuit la pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen de 13 ani, pentru omor cu deosebită cruzime, cu obligarea acestuia să plătească cheltuielile de judecată în sumă de peste 34.000 lei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: