image
Sursa foto: jurnal.md

În raionul Vulcănești alegerile se fraudează de fiecare dată: Cine ar fi scris cererile pentru solicitarea urnei mobile

Un locuitor al raionului Vulcănești care în 2016 a contestat rezultatele alegerilor în regiune în instanța de judecată pe motiv că acestea ar fi fost trucate, susține că și pe 1 noiembrie în cel puțin două localități din raion au avut loc aceleași încălcări. Potrivit lui, mai multe persoane social vulnerabile din satul Etulia au fost duse la vot cu transport organizat.

Constantin Vasilevici din satul Cișmichioi, raionul Vulcănești susține că deja s-a săturat să depună plângeri în instanța de judecată pe faptul că la fiecare alegeri se fraudează masiv votul, prin transportarea alegătorilor, prin faptul că cererile pentru solicitarea urnei mobile la domiciliu sunt scrise de reprezentanții socialiștilor din teritoriu dar și alte încălcări.

Sunt nereguli cu transportarea alegătorilor, la noi acest lucru se practică des. Eu m-am săturat să depun plângeri la judecătoria noastră coruptă, nu are rost. Și la Etulia la fel au fost transaportați oamenii la alegeri.

Vecinul meu mi-a spus că au venit acasă la el ca să voteze, dar acesta nu a scris cerere, nici el, nici copiii lui pentru a veni urna mobilă. Cererea a fost scrisă de reprezentanții socialiștilor. Aceștia merg la oamenii social vulnerabili și organizează transport pentru a merge la alegeri sau le aduc urna mobilă acasă”, ne spune bărbatul.

Acesta susține că din regiune nu sunt informați corect, nu citesc legile, dar au încredere în cei care le spun povești.

Ei cred ce spune Dodon, dacă el acolo s-a fotografiat cu Putin, ei cred că deja vor fi cei mai fericți, dar nu este așa, ei cred în minciuni”, menționează acesta.

Constantin Vasilevici a participat la întâlnirea cu Igor Dodon din 6 octombrie din satul Etulia, unde candidatul s-a lăudat că i-a ghicit cineva în ouă și va câștiga din primul tur. Întrebat ce crede despre acest fapt, bărbatul ne-a spus că:

Eu cred că acest președinte este cel mai mare idiot și prost. Acest lucru nu ne valorifică societatea, nu dă importanță statului. El este într-atât de corupt și mincinos și înceracă să ne amețească cu toate minciunile sale, deja este enervant.

Eu și în 2016 am contestat rezulatele alegerilor când el a câștigat, pentru că și atunci s-au fraudat alegerile ca și acum. Dar eu nu am fost lăsat la ședința de judecată, pentru că aici totul e cumpărat și se face jocul lui Dodon”, susține Constantin.

Bărbatul menționează că nu face parte din niciun partid, doar monitorizează alegerile în interesul propriu pentru că consideră că ele trebuie să fie democratice.

Acesta ne mai spune că pe 6 octombrie la întâlnirea cu Igor Dodon de la Vulcănești nu a fost lăsat de deputatul socialist Fiodor Găgăuz să-i adreseze întrebări candidatului, îmbrâncind-ul.

Am vrut să-i adresez întrebări acestuia, dar mi s-a îngrădit accesul, deputatul socialist Fiodor Găgăuz m-a îmbrâncit și mi-a tras chipiul pe ochi zicându-mi că voi avea probleme. Eu m-am liniștit deoarece riscam să fiu arestat pentru 30 de zile și nu avea să am posibilitatea să monitorizez alagerile”, punctează Constantin din Cișmichioi raionul Vulcănești.

Am încercat de nenumărate ori să discutăm la telefon cu bașcanul UTA Găgăuziei Irina Vlah dar nu ne-a răspuns la telefon. Aceasta însă a oferit un comentariu pentru newsmaker.md referitor la decarațiile lui Serghei Cernev.

Irina Vlah respinge categoric afirmațiile deputatului Adunării Populare Serghei Cernev, precum că în raionul Vulăcănești funcționarii publici au fost obligați să fotografieze buletinele. Bașcanul a declarat că Cernev ar urmări interesul de a destabiliza situația social-politică. Vlah a dat asigurări că procesul electoral de pe teritoriul UTA Găgăuzia s-a desfășurat în conformitate strictă cu legislația Republicii Moldova.

Amintim că astăzi deputatul Adunării Populare a Găgăuziei Serghei Cernev a declarat că în raionul Vulcănești medicii și învățătorii au fost obligați să fotografieze buletinele de vot și să le transmită celor de la conducere pentru cine au votat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: