image
Sursa foto: BBC

Italia a efectuat 68.000 de teste într-o zi: Numărul deceselor creşte, dar scad noile infectări

Numărul deceselor provocate de noul coronavirus în Italia a ajuns vineri la 22.745, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 575 noi decese, cu 50 mai multe faţă de ziua anterioară, în schimb continuă să scadă numărul noilor persoane infectate şi cel al pacienţilor internaţi la terapie intensivă, a anunţat Protecţia Civilă italiană, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

În urma celor circa 68.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore, un record de la începutul epidemiei în Italia, au fost confirmate 3.493 de noi cazuri de COVID-19, faţă de 3.786 în ziua precedentă.

Numărul total al persoanelor infectate ajunge astfel în Italia la 172.434. Dintre aceştia, 42.727 sunt consideraţi vindecaţi, 76.364 urmează tratament în izolare la domiciliu şi 25.786 sunt internaţi, dintre care 2.812 la terapie intensivă.

Autorităţile italiene au acum în vedere şi efectuarea de teste serologice, care arată dezvoltarea anticorpilor faţă de noul coronavirus, o astfel de cercetare urmând să cuprindă examinarea a circa 150.000 de persoane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: