image
Sursa foto: Jurnal.md

Comisia privind Open Dialog: PG să cerceteze persoane afiliate „pentru trădare de patrie și spionaj”; Raportul a fost VOTAT

UPDATE 13.28 // Proiectul de hotărâre propus de comisia de anchetă a fost aprobat cu majoritate simplă.

UPDATE 13.00 // Sesiunea întrebărilor s-a încheiat, au început luările de cuvânt.

UPDATE 12.55 // „S-a spus suma de 2 mii de dolari. Acești bani au nimerit în contul partidului? Care sunt conexiunile partidelor menționate în raport cu acești bani? Ați spus biletele”, a menționat deputatul PLDM Grigore Cobzac.

„Informația citiți-o exact cum este dată în raport”, a fost răspunsul lui Vremea

UPDATE 12.38 // Liderul fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, acuză comisia că și-a depășit atribuțiile prin „recomandările” pentru Procuratură privind articolul prin prisma căruia să fie investigate acțiunilor celor vizați și recomandarea de tragere la răspundere.

„Am ascultat cu atenție raportul și am ajuns la concluzia că în prima parte, care este neconfidențială, ne-ați spus biografia doamnei Kozlovska, ce ține de familie, frați, surori. În partea a doua, care este confidențială, ne-ați vorbit despre o schemă care ține de frauda bancară și cred că nu ține de competența acestei comisii, ține de ancheta privind frauda bancară. Cu părere de rău, nu am auzit numele lui Șor. Despre Maia Sandu și Andrei Năstase sunt doar niște constatări despre unul și același fapt - că au mers la conferința respectivă. Credeți că această comisie și-a atins comisia scopul și anume denigrarea a doi actori politici în prag de alegeri parlamentare?”, l-a întrebat Tudor Deliu pe președintele comisiei, Igor Vremea.

„S-a vorbit mult despre trădare de patrie, spionaj. Spuneți că ulterior raportul va fi trimis Procuraturii. Da, e de competența comisiei. Apoi veniți cu o recomandare care depășește competențele comisiei. Sugerați, aproape indicați Procuraturii, ca să examineze faptele inclusiv prin prisma trădării, spionajului, cu tragerea la răspundere. Este de competența comisiei să sugerați sub ce articol să examineze și să tragă la răspundere? Considerați că participarea la conferință duce la aplicarea răspunderii de trădare de patrie și spionaj? Oare nu prea departe a mers comisia?”, a continuat Deliu.

„Așa a fost comanda”, a răsunat un răspuns din sală.

UPDATE 12.13 // „De ce nu ați menționat toți politicienii care au beneficiat de finanțări de la organizații străine. De ex, Leancă a beneficiat”, a spus Lilian Carp.

„Obiectul raportului ține de Open Dialog, care este finanțată din surse care nu sunt făcute publice. Dacă ne referim la ONG-urile străine, sunt surse cunoscute, publice”, a răspuns Candu în locul lui Vremea.

UPDATE 12.08 // Lilian Carp, PLDM: „Open Dialog este o companie care se ocupă de lobby, cu toate că lobbyismul din SUA și Europa este diferit. Este făcut mai pe alături de lege în Europa. Vedem cazul lui Platon în această situație. Acum să spunem că această companie de lobby a fost implicată în furtul miliardului este greșit. Ei nu întreabă de unde sunt banii. La fel și în cazul companiilor de lobby la care se adresează PD. Implicarea lui Șor a fost discutată în comisiei, care este pomenit în raport”.

„Din informațiile furnizate am arătat schema cum a avut loc finanțarea. Cine sunt protagoniștii va stabili urmărirea penală”, a spus Vremea.

„Șor a făcut un autodenunț. Aici e clar la ceea ce a spus Sârbu: trădare de patrie. Acești bani au fost scoși din BEM”, a insistat Lilian Carp. Vremea spune însă că nu acesta a fost „obiectivul” comisiei de anchetă.

UPDATE 11.57 // „În Rezoluția Parlamentului European se spune că finanțarea UE va fi redirecționată pentru societatea civilă și presa independentă. Este un răspuns direct la acea parte din rezoluție?”, s-a adresat Grigore Cobzac de la PLDM către comisie.

UPDATE 11.50 // „Codul Penal prevede componența „trădare de patrie”, infracțiune care se pedepsește cu închisoare de 12 - 20 de ani. Ați examinat acest aspect în privința persoanelor vizate, afiliate, etc?”, a fost întrebarea PD-istului Sergiu Sârbu.

„Organele de drept urmează să ia acele informații din raport și să investigheze de pe poziții procesual penale aceste manifestări. Pot fi calificate și ca ațâțarea vrajbei, și spălare de bani, etc”, a răspuns colegul său de partid.

UPDATE 11.43 // „Trei din membrii acestei comisii sunt transfugi. S-a vehiculat sume exorbitante de bani pe care le-ați primit pentru a trăda electoratul. Domnule Vremea, aveți dreptul moral să stați la tribună și să o faceți pe justițiarul?”, a întrebat legislatoarea PLDM Maria Ciobanu.

„Am dreptul să stau, pentru că sunt deputat. Toate insinuările puteți să le discutați cu cel care le-a înaintat”, a fost replica lui Vremea.

„De ce nu ați investigat cazuri de folosire a banilor murdari de către PD. Mă refer la cazul lui Veaceslav Burlac care punea membrii de partid să semneze că au făcut donații. Noi știm de unde? Din proverbiala borsetă care știm de unde e”, a adăugat Maria Ciobanu.

UPDATE 11.39 // A început sesiunea de întrebări. Deputații de opoziție sunt nedumeriți de graba cu care a fost întocmit raportul. Totodată, nu este clar de ce nu au fost investigate și implicarea altor ONG-uri în viața politică. Precizăm că anterior deputații din PLDM și PL au propus ca obiectul acestei comisii să fie și activitatea altor fundații interne de pe lângă partide, inclusiv cele controlate de Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. Propunerile însă nu au fost susținute.

UPDATE 11.34 // Vremea prezintă recomandările comisiei de anchetă.

„Parlamentul să reevalueze proiectele de legi care se referă la activitatea organizațiilor politice. Guvernul să înainteze propuneri cu privire la perfecționarea legislații. CEC să sancționeze persoanele responsabile de admiterea încălcărilor. CEC să efectueze o analiză amplă a proceselor și capacităților instituționale. Raportul se remite PG, SIS, MAI pentru analiza materialelor și întreprinderea măsurilor în conformitate cu legea. Se recomandă PG să examineze calificarea juridică a FOD, a persoanelor afiliate, etc., în acțiuni care atentează la securitatea națională, prin prisma infracțiunii de trădare de patrie și spionaj”, a spus Vremea.

UPDATE 11.31 // „Platforma DA și PAS au beneficiat de finanțări ilegale din partea FOD”, a spus deputatul PD.

UPDATE 11.21 // „Scopul declarat al Ludmilei Kozlovska este apărarea drepturilor omului în statele ex-sovietice. În realitate e un vehicul de lobby de influență, de promovare a persoanelor cu trecut dubios. Utilizează tactici de deteriorare a imaginii statelor la nivel internațional. Se impune ideea unor presiuni asupra presei independente”, a continuat Vremea.

Chiar și criticile din Parlamentul European și suspendarea ajutorului macrofinanciar din partea UE pentru RM au fost puse pe seama fundației Open Dialog. „A prezentat informații dubioase și subiective”, a spus Vremea.

UPDATE 11.17 // Transmisiunea live a revenit. Igor Vremea susține că informațiile obținute de comisie „permit clar de constatat că Open Dialog s-a implicat în lobarea intereselor lui Platon prin intermediul unor firme off-shore implicate în laundromat și jaful secolului”. „Există suficienți indici că operațiunile au fost coordonate de serviciile speciale ale Rusiei”, a adăugat deputatul PD.

UPDATE 10.32 // În continuare, raportul este discutat în ședință închisă. A fost oprită transmisiunea în direct, iar toate camerele video au fost scoase din sala plenului.

UPDATE 10.19 // Raportul este examinat în ședință deschisă. Ulterior, când se va ajunge la „informații confidențiale” ședința va fi închisă.

La tribuna centrală a ieșit președintele comisiei de anchetă, PD-istul Igor Vremea.

----

Raportul comisiei de anchetă privind activitatea Open Dialog a fost inclus pe agenda de astăzi a Parlamentului.

„Documentul conține informații confidențiale. Partea secretă este marcată”, i-a atenționat pe deputați speakerul Andrian Candu, în momentul în care deputații primeau raportul. Aceștia au semnat că nu vor divulga „informațiile secrete” din raport.

„Autorii propun ca raportul să fie examinat și dezbătut azi în plenul Parlamentului. Este însoțit și de un proiect de hotărâre care încă nu a fost împărțit deputaților”, a declarat Andrian Candu în debutul ședinței Parlamentului.

„Comisia, în rezultatul activității și dezbaterilor, a adoptat raportul și a pregătit și o inițiativă. Suntem gata să purcedem în orice moment la dezbatere”, a spus președintele Comisiei, deputatul PD Igor Vremea

„Fracțiunea PLDM cere ca raportul să fie discutat în ședință publică”, a spus liberal-democratul Grigore Cobzac.

Parlamentul a constituit, la începutul lui octombrie, o comisie de anchetă care investighează „elucidarea circumstanţelor imixtiunii Fundaţiei Open Dialog în treburile interne ale Republicii Moldova și finanţarea ilegală a unor partide politice”. Din comisie fac parte trei deputați PD, doi socialiști și unul de la grupul PPE.

Open Dialog Foundation este o organizație internațională de drepturi ale omului cu reprezentanțe la Varșovia, Kiev și Bruxelles. Scopul principal al Fundației este de a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept în spațiul post-sovietic.

Citeşte mai mult despre

comentarii: