image
Sursa foto: Profimedia

Andrey Rublev surprinde de la Melbourne: ”Când am intrat în Australia, eram pozitiv la COVID-19!”. Cum a fost posibil

Rusul Andrey Rublev (6 ATP) s-a calificat în turul trei de la Australian Open după ce a trecut de Ricardas Barankis (93 WTA), 6-4, 6-2, 6-0, meci la finalul căruia a surprins.

Întrebat dacă a fost testat pentru COVID-19 la Melbourne, Andrey Rublev a transmis că nu a fost supus niciunui test pentru că a trecut foarte recent prin boală, fiind încă infectat în momentul în care a intrat în Australia.

Rusul a explicat că, în momentul în care a intrat la Melbourne, trecuseră deja 10 zile de carantină și, deși nu avea un test negativ, ”scorul de severitate” al bolii era foarte mic, astfel că nu reprezenta un pericol.

”Eu nu sunt testat pentru că abia am avut COVID-19. Când am intrat în Australia, eram pozitiv la COVID-19, dar nivelul arătat de testul pentru COVID SS era foarte mic și nu era periculos pentru nimeni.

Mi-a fost permisă intrarea în țară. Mai mult, am făcut chiar mai mult de 10 zile de carantină”, a explicat Andrey Rublev, potrivit The Sun.

Citeşte mai mult despre

comentarii: