„Guvernul intenționează să împrumute miliarde pe intern. Băncile vor parazita pe seama statului și nu vor fi interesate să crediteze sectorul privat. Platforma DA nu poate susține un buget iresponsabil, cu tentă vădit electorală, un buget lipsit de sustenabilitate și care păstrează povara achitării miliardelor furate din buzunarele oamenilor tot pe seama lor. Noi nu ne vom asuma responsabilitatea pentru acest așa-zis buget, pentru că peste vreo 9-10 luni, după căderea lui Dodon și punerea în discuție a următoarei găuri bugetare lăsate de marele tehnocrat Ion Chicu, noi nu admitem să fim nevoiți să le explicăm cetățenilor de ce am votat pentru aceasta aventură electorală”, a declarat vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

„Se crează impresia că deficitul este mult mai mare. Teamă îmi este că unele proiecte nu vor putea fi duse la capăt. V-ați grăbit să veniți cu proiectul de buget, chiar și acel credit care trebuie chipurile trebuie să vină din Rusia. Nu este nicio informație despre acest credit”, a menționat deputatul Lilian Carp.

„De unde acoperiți acest deficit? Apare informația că intenționați soldul mijloacelor bănești la cont. Înțeleg că sunt banii unor instituții publice care au făcut economii și acum intenționați să le luați”, a menționat deputatul PAS, Igor Grosu.

„Nimeni nu intenționează să ia banii unor instituții în mod abuziv. Este o normă știută, o regulă că așa se întâmplă de la an la an”, a explicat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța.

Deputaților le-a atras atenția și faptul că bugetul alocat Președinției a crescut ca pe drojdii în ultimii ani.

„Aparatul Președinției va primi cu 2,5 milioane de lei mai mult. Care este cauza majorării? Când președintele a preluat mandatul era de 17 de milioane de lei, acum se ajunge la 35 de milioane de lei. Înțeleg că e campania electorală, dar pentru asta trebuie cheltuiți banii partidelor, nu a cetățenilor”, a menționat Liviu Vovc.

„Este o întrebare tehnică. Avem nevoie de timp ca să avem un răspuns”, a fost răspunsul responsabililor de la Ministerul Finanțelor.

La elaborarea proiectului bugetului de stat pentru 2020 au fost utilizați indicatorii macroeconomici precum creșterea reală a PIB cu 3,8%, inflația - 5,7%, creșterea salariului nominal mediu lunar cu 8,7% și a fondului de remunerare a muncii – cu 8,5%.

Anterior, fostul ministru al Finanțelor, Natalia Gavrilița ,a criticat proiectul bugetului de stat pentru anul viitor, declarând că „Guvernul lui Dodon a crescut peste noapte deficitul bugetar la peste 7 miliarde de lei”, iar deciziile de astăzi vor afecta Republica Moldova în următorii ani.