image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Dosarul concesionării Aeroportului: Deputatul Partidului Șor Petru Jardan va compărea pe banca acuzaților

Deputatul Partidului Șor Petru Jardan, ex-director general interimar al Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, împreună cu fostul director al departamentului financiar-administrativ din aceeași instituție vor compărea pe banca acuzaților.

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a cauzei penale în care cei doi sunt învinuiți de „abuz de serviciu” în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și în detrimentul intereselor Aeroportului Internațional Chișinău.

Mai exact, cei doi sunt acuzați că începând cu 24 decembrie 2013 ar fi acționat de comun și cu intenție în vederea tăinuirii și nerespectării de către întreprindere a primelor de asigurare achitate unei companii de asigurări, prin neluarea la evidență contabilă a acordului adițional la contractul de bază, prejudiciind întreprinderea de stat cu aproximativ 3,7 milioane de lei.

Ambii inculpați pledează nevinovați și sunt cercetați în libertate.

Amintim că, acum trei luni, la cererea Procurorului General, Parlamentul i-a ridicat deputatului imunitatea parlamentară, iar pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii, procurorii au instituit sechestre pe bunurile acestuia estimate la peste 2,6 milioane de lei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: