image
Sursa foto: 123rf.com

Cea mai mare rețea de pedofili: 337 de arestări în 38 de țări

O impresionantă coordonare la nivel internațional a permis realizarea a 337 de arestări în 38 de țări în urma dezmembrării unui site de pedofili care vindea videoclipuri despre abuzuri sexuale asupra copiilor.

Managerul său, un sud-coreean, a fost pus sub acuzare în Statele Unite, au declarat miercuri autoritățile americane, scrie EVZ.

Arestările au fost efectuate în legătură cu site-ul de internet Welcome To Video, care a fost „unul dintre primii care a oferit videoclipuri dezgustătoare” care puteau fi plătite cu criptomonede Bitcoin, potrivit unui comunicat al agenției britanice de luptă împotriva criminalității organizate.

Potrivit justiției americane, site-ul a reprezentat „cea mai mare piață de exploatare sexuală a copiilor în ceea ce privește volumul de conținut”.

A strâns 250.000 de videoclipuri, o mare parte din acestea necunoscute până acum, care au fost descărcate de peste un milion de ori, potrivit Departamentului de Justiție al SUA.

Operațiunea a ajutat la „salvarea a cel puțin 23 de minori” care locuiesc în Statele Unite, Spania și Marea Britanie și care au fost victime ale abuzurilor sexuale de către utilizatorii site-ului, a mai spus sursa citată.

Site-ul era găzduit pe „dark web”, un ansamblu de rețele criptate la care nu fac referire motoarele de căutare tradiționale.

Anchetatorii britanici au descoperit site-ul în cadrul unei anchetei privind un geofizician, Matthew Falder, care execută o pedeapsă de 25 de ani de închisoare după ce a recunoscut, în 2017, 137 de infracțiuni, inclusiv instigarea la viol a minorilor și pentru partajare de imagini cu abuzuri sexuale împotriva unui nou-născut, potrivit poliției britanice.

În Marea Britanie, șapte bărbați au fost deja condamnați, între care unul la 22 de ani de închisoare pentru violul unui băiat de cinci ani, precum și pentru agresiunea sexuală a unei fetițe de 3 ani, care au apărut pe site-ul Welcome To Video.

Noutăţile partenerilor

comentarii: