Drama unei femei din Ișnovăț, rămasă cu doi copii și 200 de lei ajutor de la stat după ce soțul i-a fost ucis în Rusia

Vasile și Mariana Sprâncean s-au îndrăgostit și și-au unit destinele. Erau convinși că își vor face un viitor frumos acasă, până la adânci bătrânețe. Familia s-a consolidat și mai mult atunci când s-au născut David și Mihaela, însă din cauza sărăciei din Moldova, dar și a lipsei locurilor de muncă, soții au fost nevoiți să ia o decizie deloc ușoară.

„Soțul a plecat pentru prima dată în 2008 în Rusia. Eu eram cu casa, copii, grădină, pământ. El era cel care aducea bani în casă”, povestește femeia.

Vasile muncea mult, fiindcă numai așa reușea să-i întrețină pe cei dragi. Într-o clipă, viața familiei Sprâncean s-a împărțit însă în două. Mariana a rămas fără cel mai iubit bărbat din viața ei, iar David și Mihaela urmău să crească fără tatăl lor. A fost și încă este un moment de groază cu care învață să trăiască.

„După patru ani, am rămas fără el. A fost omorât în Rusia. M-au sunat într-o luni dimineața și mi-au spus despre moartea soțului. Atunci mi-a fugit lumea de sub picioare. Atunci viața mea s-a împărțit în două. Dacă până atunci luam deciziile în doi, împărțeam grijile și responsabilitățile la doi, atunci a trebuit să iau totul pe umerii mei”, povestește Mariana Sprâncean.

Mihaela avea doar 9 ani, iar David 10, când au rămas fără tată. Au urmat câțiva ani plini de greutăți în care mama a trebuit să se facă luntre și punte ca să-și poată întreține copiii.

Coșul minim de consum pentru un copil cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani este de până la 2.031 de lei. Mariana primea doar câte o sută de lei pentru fiecare copil. „La început, 8 ani în urmă, când am rămas fără soț, copiii primeau fiecare câte 100 de lei. Asta era alocația. Nici n-au ajuns niciodată acești bani în casă, achitam lumina sau ceva”, spune femeia.

Cu acești bani era imposibil să supraviețuiești. Deși câțiva ani au ajutat-o rudele, femeia era conștientă că acest lucru nu poate dura la nesfârșit. Atunci a decis să-și lase copiii acasă, în grija bunicii, și să plece. În 2014, Mihaela și David erau la vârsta adolescenței și aveau mare nevoie de părinți. Însă au fost nevoiți să se adapteze la realitatea dură. Despărțirea a fost grea pentru toți. Deși nu știau ce îi așteaptă, fiecare înțelegea și își accepta responsabilitatea.

Când a plecat pentru prima dată în Italia, Mariana a stat doar o lună departe de casă. Plecările au continuat, iar femeia a avut nevoie de timp pentru a se obișnui. Acasă, Mihaela și David încercau să înțeleagă cum funcționează lumea în care trăiesc. De fiecare dată când pleca era nevoită să lase nu doar copiii, dar și casa în care și-a făcut atâtea planuri.

De mai bine de patru ani este mai mult în Italia decât în Moldova, însă la fiecare revenire reușește să restaureze și să repare multe lucruri de pe lângă casă. În acest an din cauza pandemiei, Mariana a revenit acasă pentru mai mult timp.

După ce au absolvit gimnaziul, copiii au plecat la Chișinău, iar pe acasă treceau foarte rar. Însă acum, când mama a revenit pentru câteva luni, locul a prins viață, deși cu toții știu că despărțirea se apropie, din nou.

Satul Ișnovăț se află la 30 de kilometri de capitală și mai găzuidește 1500 de suflete. La fel ca o mulțime de localități din Moldova, este grav afectat de problema migrației, iar situația o poate confirma fiecare locuitor. Deși pentru mulți acest loc ar putea să nu însemne nimic, pentru familia Sprîncean este o lume întreagă, în care își găsesc alinarea și liniștea. Din păcate, ei au fost nevoiți să simtă nepăsarea și iresponsabilitatea unui sistem care nu știe să-și valorifice forța de muncă și să le ofere oamenilor de bună credință un viitor acasă.

Istoria familiei Sprîncean este doar una dintre sutele de mii ale moldovenilor care au fost nevoiți să-și strângă bagajul și să plece în căutarea unui salariu decent și a unui viitor stabil. În două decenii, Moldova a ignorat cum a putut problemele cetățenilor, iar satele noastre dispar încet și sigur de pe harta lumii.