image
Sursa foto: Reuters

Erdogan a început o vizită în Azerbaidjan pentru celebrarea „glorioasei victorii” din Nagorno-Karabah

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ajuns miercuri la Baku pentru discuţii cu aliatul său azer şi pentru a lua parte la ceremoniile de celebrare a victoriei în faţa forţelor armene în conflictul din Nagorno-Karabah, relatează AFP, citată de Agerpres.

Vicepremierul azer Yagub Eyyubov a întâmpinat cuplul prezidenţial turc pe aeroportul din Baku, potrivit agenţiei naţionale de presă Azertac.

„Vizita este ocazia de a celebra împreună victoria glorioasă" a Azerbaidjanului în faţa Armeniei după şase săptămâni de lupte sângeroase, a transmis marţi preşedinţia turcă într-un comunicat.

În cadrul acestei vizite oficiale de două zile, Erdogan urmează să aibă o întrevedere cu omologul său azer Ilham Aliev şi să discute despre întărirea legăturilor între cele două ţări musulmane turcofone.

Turcia a susţinut cu fermitate Azerbaidjanul în războiul său din această toamnă împotriva forţelor armene în Nagorno-Karabah. Luptele s-au încheiat cu un acord de încetare a ostilităţilor negociat sub egida Moscovei, care a consfinţit înfrângerea armatei armene şi a oferit importante câştiguri teritoriale Azerbaidjanului.

Înainte de venirea liderului turc, armata azeră a scos la defilare pe străzile din capitala Baku dispozitive militare şi diferite tipuri de arme capturate de la armeni, ca repetiţie pentru o paradă mai mare prevăzută pentru joi şi la care va asista şi Erdogan.

Cooperarea politică, economică şi militară între cele două ţări implică în special un ajutor din partea Turciei pentru Azerbaidjan în instruirea şi echiparea armatei sale şi facilitarea exporturilor de hidrocarburi spre Europa ocolind Rusia.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: