image
Sursa foto: USATODAY.com

Premieră în RM: Persoanele care fac plăți cu cardul pot participa la o „loterie fiscală”

Persoanele fizice care au atins vârsta de 18 ani și dețin un card bancar emis de o bancă licențiată din Republica Moldova, prin intermediul căruia au efectuat tranzacții de achitare bunuri sau servicii pot participa la Concursul „Loteria fiscală”.

Loteria va fi organizată de Serviciul Fiscal de Stat după un regulament aprobat de Guvern.

Potrivit autorităților, acest concurs va contribui la combaterea evaziunii fiscale prin limitarea achitărilor efectuate prin numerar.

Loteria se va desfășura anual pe întreg teritoriul Republicii Moldova de la 1 ianuarie până la 31 decembrie a anului în curs și constă din 4 etape trimestriale (ianuarie-martie, aprilie-iunie, iulie-septembrie și octombrie-decembrie), precum și 2 ediții speciale (în perioada sărbătorilor de Paști și în perioada sărbătorilor de iarnă).

Potrivit regulamentului aprobat de Executiv, în cadrul Loteriei participă doar tranzacțiile în valoare mai mare de 30 lei.

Pentru fiecare etapă sunt prevăzute 175 premii a câte 1000 lei, iar valoarea totală a premiilor este 700 mii lei.

Pentru fiecare din edițiile speciale sunt prevăzute 100 premii a câte 1500 lei, valoarea totală fiind de 300 mii lei.

Cheltuielile aferente organizării și desfășurării concursului „Loteria fiscală” se achită din contul alocațiilor aprobate Serviciului Fiscal de Stat, în legea bugetară anuală.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: