image
Sursa foto: border.gov.md

Poliția de Frontieră, dotată cu două bărci în valoare de peste 126.000 de euro

În perioada 08 – 18 septembrie, pe apele lacului Costești au fost instruiți 14 polițiști de frontieră privind operarea bărcilor pe pernă de aer (hovercraft). Cursul a fost organizat de către reprezentanții misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație din Moldova, în cadrul proiectului „UE pentru securitatea frontierelor”. În acest context, Poliția de Frontieră a beneficiat de două bărci pe pernă de aer, valoarea cărora depășește 126 de mii de euro.

Instituția de frontieră se bucură și în continuare de susținerea partenerilor externi în domeniul supravegherii hotarului pe sectorul acvatic cât și prevenirea acțiunilor ilegale în zona de competență. Astfel, în cadrul instruirilor polițiștii de frontieră au obținut abilități practice privind mentenanța și conducerea bărcilor pe pernă de aer, care vor putea fi folosite în diferite condiții climaterice, în locurile greu accesibile și sectoare mlăștinoase. 

Totodată, din cei 14 participanți, șase au fost certificați în calitate de formatori pentru a transmite din cunoștințe colegilor, care vor folosi hovercraft-urile în activitatea de supraveghere a frontierei.

Proiectul are drept scop îmbunătățirea mobilității și accesibilității în zonele dificile și în condițiile meteorologice nefavorabile de-a lungul frontierei albastre comune între Republica Moldova și Ucraina. Ca urmare, se mizează pe reacții prompte în cazul unor incidente la frontieră, într-o manieră coordonată și coerentă de către ambele părți. 

Noutăţile partenerilor

comentarii: