image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

„Voronin - tatăl mafiei, care a adus toți bandiții în politică”; Replici acide la ultima ședință a Parlamentului

Puterea și opoziția și-au împărțit astăzi replici acide în cadrul ultimei ședințe a sesiunii de primăvară-vară a Parlamentului. Comunistul Vladimir Voronin a fost numit „tatăl mafiei”. Replica a venit din partea președintelui Parlamentului, Igor Grosu, după ce socialistul Corneliu Furculiță a încercat să-l laude pe Voronin că în perioada mandatului său au fost încarcerați toți hoții în lege. Polemica a izbucnit după ce opoziția pro-rusă a fost întrebată ce crede despre invazia Rusiei asupra Ucrainei.

„De cinci luni, de când a început războiul din Ucraina, dumneavoastră nu v-ați expus referitor la această invazie a Rusiei în țara vecină, de aia noi vrem să auzim, este important și pentru cetățeni să audă și poziția dumneavoastră, dacă susțineți sau condamnați?”, a întrebat deputatul PAS Radu Marian.

„Aș sugera ca autorul acestei propuneri să numească țările europene care au condamnat această agresiune”, a răspuns Vladimir Voronin.

„De la un bărbat al neamului și pretins general, îmi închipuiam că va da o apreciere, dar mă rog, asta e tot ce a rămas din general”, a venit cu replica speakerul Igor Grosu.

Socialistul Corneliu Furculiță i-a luat apărarea colegului său de bloc.

„Eu o să țin minte și voi tot o să țineți minte momentul când până a veni dumnealui în calitate de președinte și noi, și agenții economici, mulți mergeam pentru hotărârea unor întrebări la așa numiții oameni în lege și primeam mai des refuzuri și ne trimiteau la hoții în lege. Vreau să-i spun mulțumesc, pentru că nu am avut posibilitate să-i spun mulțumesc pentru că s-a răfuit cu toți acei hoți în lege. Și după aceasta toate întrebările le rezolvau oamenii legii”, a intervenit Furculiță.

„Stimate coleg, eu vreau să vă spun că după aia era un banc în țara Republica Moldova, muncea numai unul în țara asta. Numai unul muncea, numai Oleg, săracul muncea și să nu intrăm în polemici, ce pleiadă de specimene a adus stimatul coleg în politică. Ne concentrăm, ne concentrăm. Toți bandiții i-a adus în politică. O să intre în istorie ca tatăl mafiei”, a spus Grosu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: