image
Sursa foto: jurnal.md

Andrei Năstase a depus o sesizare la PG după ce Dodon l-a numit „președinte” pe Krasnoselski: „E un act de trădare de țără”

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a depus astăzi o sesizare la Procuratura Generală după ce Igor Dodon l-a numit „președinte” pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în cadrul întrevederii pe care cei doi au avut-o, recent, la vila prezidențială de la Condrița.

„Încep săptămâna cu o sesizare la Procuratura Generală pe marginea actului imoral și anticonstituțional al președintelui Dodon de recunoaștere a lui Krasnoselski drept președinte al unei bucăți din teritoriul Republicii Moldova, ocupat de forțele separatiste. Este o ilegalitate care, coroborată cu operațiunea „Bolișoi paket” și tentativa de federalizare a țării pe care le-am deconspirat încă în 2018, constituie un act de trădare de țără și un grav atentat la statul Republica Moldova, care potrivit art.1 din Constituție este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil. În timp ce politicienii oportuniști și populiști, ghidați de călăuzele lor externe au preferat să tacă, eu am ales să acționez. Și așa voi face mereu, pentru că președintele Republicii Moldova trebuie să fie, conform art. 77 din Constituție, garantul suveranității, independenței naționale, al unității și integrității teritoriale, nu un trădător ordinar de țară,” a declarat Andrei Năstase.

Precizăm că Igor Dodon l-a numit pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, „președinte al Transnistriei” în cadrul întrevederii dintre cei doi, care a avut loc pe 28 iulie recent, la vila prezidențială de la Condrița.

În timp ce experții susțin că această adresare este revoltătoare, Președinția a răspuns printr-un comunicat că a fost vorba despre un context protocolar.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: