image
Sursa foto: usatoday.com

Alegeri SUA 2020 // Biden, foarte aproape de a deveni președintele SUA; Comisia Electorală: Nu există dovezi de fraudă

UPDATE 16:40 // Joe Biden s-a apropiat şi mai mult de victorie sâmbătă, după ce avansul său în statul-cheie Georgia s-a mărit, iar numărarea voturilor a continuat în alte câteva state, scrie Agerpres, care citează dpa.

În Georgia, avansul lui Biden în fața preşedintelui Donald Trump a crescut sâmbătă dimineaţă la 7.248 de voturi, faţă de 4.430 cu câteva ore mai devreme, au anunţat canale media, printre care CNN, citând autorităţi electorale.

Dată fiind diferenţa foarte mică, este aproape sigură o renumărare a voturilor în Georgia, dar tendinţa actuală semnalează că aceasta ar confirma probabil avantajul lui Biden.

Dacă Georgia îi revine democratului şi acesta îşi păstrează avansul în Arizona, ar dispune de voturi suficiente pentru a trece pragul critic de 270 de voturi în Colegiul Electoral şi a deveni preşedinte.

Rezultatele sunt încă prea strânse pentru a fi declarată victoria unuia din candidaţi în câteva state, unde se numără voturile prin corespondenţă, cruciale în actualul context.

În Pennsylvania, democratul are 28.833 de voturi avans faţă de Trump. În Nevada, avantajul său a crescut la 22.657 de voturi, dar în Arizona a scăzut uşor la 29.861.

Dacă Biden învinge fie în Georgia, fie în Arizona, va mai avea nevoie de victorie în doar un stat pentru a-şi asigura voturile necesare care să-l propulseze la Casa Albă. În schimb, o victorie în Pennsylvania i-ar fi suficientă pentru a deveni preşedinte.

Comisia Electorală Federală: Nu sunt dovezi de fraudă la vot

Ellen Weintraub, membră a Comisiei Electorale Federale, spune că „nu există dovezi de fraudă” la alegerile prezidențiale.

„Oficialii de stat și locali și oamenii din secțiile de votare din întreaga țară și-au făcut treaba. Și au existat foarte puține plângeri cu privire la modul în care s-au desfășurat aceste alegeri”, a spus Weintraub.

„Foarte puține plângeri motivate, ca să spun așa. Nu există dovezi de niciun fel de fraudă electorală. Nu există dovezi ale voturilor ilegale. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, deoarece oameni din toată țara, experți în alegeri, au supravegheat acest scrutin și modul în care s-a desfășurat”, a adăugat ea.

---------------------------------------------------------------------

UPDATE 16:08 // Joe Biden preia conducerea și în Pennsylvania și conduce acum în toate cele patru state care vor decide președintele SUA. Poate câștiga cu oricare două dintre ele sau numai cu Pennsylvania.

Șansele lui Donald Trump pentru al doilea mandat scad dramatic, dar este de așteptat ca acesta să ceară renumărarea voturilor în unele stat dacă scorul e strâns.

_________

Joe Biden îl devansează, vineri, pe Donald Trump în Georgia, un stat cu 16 mari electori, iar numărarea voturilor continuă în acest stat, care i-ar putea aduce democratului o victorie în alegerile prezidenţiale, relatează The New York Times (NYT).

În cazul în care Biden obţine o victorie în Georgia, iar apoi în Nevada sau Arizona - state-cheie în care îl devansează pe Trump - sau în Pennsylvania - unde numărarea voturilor diminuează avansul republicanului -, ar urma să devină preşedintele-ales al Statelor Unite, scrie NYT.

Pentru a deveni președinte, un candidat trebuie să strângă minimum 270 de electori (adică jumătate plus unul, detalii aici despre sistemul electoral din SUA) iar până acum Joe Biden a adunat 253, iar Donald Trump 214.

Scenarii posibile:

- Dacă Biden câștigă oricare două dintre cele patru state, sau numai Pennsylvania (care are singură 20 de electori), devine președinte.

- Dacă Trump câștigă Pennsylvania și Georgia, dar pierde Arizona, președinția SUA se va tranșa în Nevada, stat care are doar 6 electori, dar care, potrivit legii locale, va aștepta voturi prin poștă până pe 10 noiembrie și va anunța rezultatul pe 12 noiembrie. În acest moment, Biden are un avantaj de numai 11 mii de voturi în Nevada, un stat turistic, afectat puternic de pandemie și de restricțiile impuse.

- Dacă Biden câștigă doar Georgia (16 electori), iar Trump toate celelalte state, se ajunge la egalitate, situație în care Congresul SUA va alege următorul președinte, dar și pe următorul vicepreședinte. În Camera Reprezentanților se votează tot pe state, ceea ce îi avantajează pe republicani, dar Biden are un avans considerabil la votul popular, un indicator puternic dar nu și obligatoriu pentru parlamentari.

- În situația în care se ajunge la un scor strâns de 270 la 268 pentru oricare dintre candidați, emoțiile tot nu se risipesc, încă fiind posibilă o răsturnare de situație în Colegiul electoral, dacă unul dintre electori se dovedește a fi de rea credință (citește aici despre faithless electors). La alegerile din 2016 au fost 7 electori care nu au respectat rezultatul votului din statul lor. Acesta ar fi de asemenea un scenariu care ar putea declanșa o criză politică și chiar socială, având în vedere polarizarea opinie publice.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: