image
Sursa foto: wox.com

Recompensă de 80 de milioane de dolari pusă de Iran pe capul lui Donald Trump după asasinarea generalului Soleimani

O sumă de 80 de milioane de dolari a fost pusă pe capul lui Donald Trump după asasinarea generalului Qasem Soleimani.

În timpul înmormântării televizate a generalului Qasem Soleimani, au fost difuzate anunțuri potrivit cărora fiecare iranian va dona câte un dolar american, iar suma finală va merge la persoana care îl va ucide pe președintele american.

„Iranul are 80 de milioane de locuitori. Cu sprijinul populației iraniene, dorim să strângem 80 de milioane de dolari, sumă ce reprezintă o recompensă pentru cel care se apropie de capul președintelui Trump”, a sunat unul din anunțurile difuzate de televiziune, în timpul funeraliilor, potrivit en24, citat de digi24.ro.

Soleimani, comandant militar iranian, a fost ucis vineri, într-un atac aerian american comandat de Donald Trump. Atacul a dus ostilitățile de lungă durată dintre Washington și Teheran la un nivel îngrijorător, existând temeri legate de conflicte mai largi în Orientul Mijlociu.

Duminică, Abolfazl Aboutorabi, membru al parlamentului iranian, a amenințat că va ataca inima politicii americane. „Putem să atacăm chiar Casa Albă, le putem răspunde pe pământul american”, a spus el, citat de agenția media de stat din Iran.

Avem puterea și Dumnezeu dorește să răspundem într-un timp adecvat”, a mai spus parlamentarul. Tot el a apreciat că asasinarea lui Soleimani „este o declarație de război, ceea ce înseamnă că dacă eziți vei pierde”. „Când cineva declară război, vrei să răspunzi la gloanțe cu flori? Te vor împușca în cap”, a mai spus Abolfazl Aboutorabi.

În timpul unei ședințe a parlamentului la Teheran, președintele Trump a fost numit „terorist în costum”, după ce a amenințat că va lovi 52 de ținte iraniene, dacă Teheranul atacă americani sau bunuri americane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: