image
Sursa foto: planoinformativo.com

Un membru al grupării criminale, care a exploatat sexual 11 moldovence, printre care și minore, în Grecia, rămâne în arest

Prin decizia Curții de Apel Chișinău, a fost respins ca nefondat recursul apărării împotriva încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost dispusă prelungirea duratei arestării preventive în privința unui membru al grupului criminal specializat în trafic de persoane, în scop de exploatare sexuală comercială, pe teritoriul Greciei, acesta fiind învinuit în cauza penală gestionată de PCCOCS.

Învinuitul face parte dintr-un grup criminal organizat format din 14 membri, cetățeni ai Albaniei, Bulgariei, Germaniei, Greciei și Moldovei.

Anterior aceștia au traficat în Grecia 11 moldovence și le-au obligat să întrețină relații sexuale contra cost cu câte 80 de clienți pe zi.

Trei victime au fost deja repatriate în Republica Moldova, cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație. Celelalte victime beneficiază  de asistență specializată într-un centru de reabilitare în Atena, iar ulterior vor fi repatriate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: