image
Sursa foto: Getty Images

Dezastru sanitar în India: Țara a înregistrat recordul absolut de infectări la nivel global, în 24 de ore

India, țara de pe locul 3 în ce privește numărul de cazuri de coronavirus înregistrate, a raportat duminică cel mai mare număr de cazuri noi în 24 de ore raportat până acum la nivel mondial - 78.761, relatează Agerpres.

Recordul anterior fusese stabilit în data de 17 iulie în Statele Unite, care raportau atunci 77.638 de cazuri noi de infectare. India este oficial cea de-a treia ţară cu cele mai multe cazuri de coronavirus, după SUA şi Brazilia, cu 3,5 milioane de persoane cu infecție Covid-19.

În total, 63.000 de persoane au murit de această boală în India. Recordul sumbru vine la doar o zi după ce guvernul indian a anunțat că va adopta noi măsuri de relaxare a restricțiilor impuse în martie pentru a limita răspândirea virusului. Decizia a fost determinată de încercarea de a relansa economia, în condiţiile în care milioane de persoane şi-au pierdut locul de muncă.

Ministerul de Interne a anunţat astfel că începând din septembrie adunările de până la 100 de persoane vor fi din nou autorizate pentru evenimentele de tip cultural, sportiv sau politic.

O societate plină de inegalitate și contradicții, India este exemplul dureros care arată că cei mai săraci sunt cei care suferă cel mai mult când vine vorba de astfel de crize majore – Când Amitabh Bachchan, un actor de la Bollywood, a fost testat pozitiv pentru coronavirus, a fost imediat internat într-un spital de lux din Mumbai, deși suferă doar de simptome ușoare.

În același timp, cei mai săraci indieni sunt refuzați de spitale deși suferă simptome agresive, iar unii dintre ei sunt în stare critică. Lipsa paturilor, echipamentului și personalului medical suficient face ca întreg sistemul medical indian să se clatine sub greutatea pandemiei.

Deși 270 de milioane de oameni au ieșit din sărăcie în India între 2006 și 2016, inegalitățile din această țară sunt încă imense – 10% din populația țării deține 77% din bunăstarea ei, iar această prăpastie între bogați și săraci continuă să crească.

Pe lângă lipsa de acces la servicii de sănătate, pentru 74 milioane de oameni care trăiesc și muncesc umăr la umăr în cartiere mărginașe, distanțarea socială este imposibilă. Apa potabilă este puțină, fapt ce îi face și mai predispuși la a contracta boala.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: