image
Sursa foto: Getty Images

Ce surpriză! Real Madrid vrea să-l transfere pe Giorgio Chiellini. Ancelotti insistă pentru veteranul din defensiva Italiei

Real Madrid l-a pierdut pe Sergio Ramos, dar l-ar putea transfera pe Giorgio Chiellini, anunţă italienii.

”Real Madrid este interesată de Giorgio Chiellini, la cererea antrenorului Carlo Ancelotti” a anunţat jurnalistul Francesc Aguilar. ”Fundaşul nu şi-a prelungit contractul cu Juventus şi ar putea ajunge la Madrid” susţine şi Rai Sport.

Ar fi o mutare de maestru a lui Carlo Ancelotti, care s-a trezit în al doilea său mandat la Real Madrid fără Sergio Ramos, căpitanul grupării madrilene, care a plecat la Paris Saint-Germain.

Giorgio Chiellini are 36 de ani, dar rămâne unul dintre cei mai buni apărători din lume. Fundaşul născut în Pisa a jucat din 2004 până în acest an la Juventus Torino, iar în cariera sa a mai trecut pe la Livorno, AS Roma şi Fiorentina.

112 selecţii are Giorgio Chiellini în naţionala Italiei, alături de care a cucerit recent, Euro 2020. A fost declarat cel mai bun fundaş din Serie A în mai multe rânduri şi a cucerit cu Juve 19 trofee. Singura probleă în calea mutării lui Giorgio Chiellini la Real Madrid ar fi salariul pe care veteranul din defensiva Italiei l-ar cere. Ancelotti speră să-l convingă pentru a mai juca unul sau doi ani la nivel înalt.

”Mai întâi trebuie să facă o ofertă. Dar astăzi ea nu există. Aşteptăm ca Juventus să ne spună când ne putem aşeza să vorbim. A fost un simbol al lui Juventus şi aşteptăm un club. În momentul de faţă, este singurul jucător al naţionalei Italiei care este liber de contract”, a spus Davide Lippi, citat de Marca.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: