image
Sursa foto: Getty Images

Plan fără precedent: vor să ducă inima lui Maradona la CM 2022 din Qatar!

Două agenţii de publicitate, comunicare, relaţii publice şi producţie de conţinut şi-au exprimat intenţia de a duce inima lui Diego Maradona, decedat pe 25 noiembrie 2020, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar din 2022.

"După mai multe mutări, ultimul lucru care se ştie este că organul vital al lui Diego Maradona este protejat şi se află în formol în custodia Departamentului de Anatomie Patologică care aparţine poliţiei din Buenos Aires", se arată în comunicatul dat publicităţii de agenţie, preluat de Agerpres.

Bombay, o agenţie de publicitate cu sedii în Mexic, SUA şi Argentina, şi SDO, o altă agenţie de PR regional, sunt promotorii acestei iniţiative care propune prezenţa inimii lui Maradona la Cupa Mondială din Qatar din luna noiembrie, se precizează în comunicat.

Javier Mentasti şi Manuel Vega, directorii celor două companii, au afirmat că au convingerea că dacă Maradona nu ar fi murit, el ar fi fost cu siguranţă prezent la Cupa Mondială pentru a încuraja Argentina.

"Ne dorim ca jucătorii şi suporterii să-l simtă aproape", se mai arată în comunicat.

Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit la 60 de ani în urma unui infarct, pe 25 noiembrie 2020, la doar câteva săptămâni după o operaţie pe creier, pentru îndepărtarea unui cheag de sânge.

Autopsia fostului campion mondial a determinat că decesul a intervenit ca urmare ''a unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate". La inimă s-a descoperit că suferea de o cardiomiopatie dilatată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: