image
Sursa foto: Getty Images

PSG, obligată de FIFA să îl vândă pe Neymar, vara viitoare! Pentru ce sumă impune federaţia transferul

Neymar (27 de ani) a ratat revenirea mult visată la Barcelona, clubul care l-a adus în "fotbalul mare" de la Santos, în 2013. Fotbalistul va trebui să aştepte, astfel, cel puţin până la iarnă, în cazul în care şi clubul catalan va fi dispus să mai încerce o dată să îl "repatrieze".

Totuşi, Neymar are motive pentru a aştepta şase luni în plus şi de a fi sigur că va pleca de la PSG. Acest lucru este posibil unei reguli ale FIFA, numite "Perioada protejată". Conform federaţiei, dacă un jucător se află sub contract de cel puţin trei ani cu un club şi nu îşi prelungeşte sau modifică înţelegerea în această perioadă, clubul este obligat să îl vândă, la solicitarea fotbalistului.

În cazul lui Neymar, vara anului 2020 va fi cea în care se vor împlini trei ani de când a dat Barcelona pentru PSG, iar jucătorul se poate folosi de regula respectivă pentru a-i obliga pe parizieni să îi dea drumul.

Mai mult decât atât, FIFA este cea care va evalua jucătorul. Dacă suma respectivă este oferită de către orice echipă, clubul de care aparţine fotbalistul este obligată să accepte oferta şi să îl lase să plece. Conform Mundo Deportivo, agenţii lui Neymar au contactat deja federaţia, iar suma pentru care Neymar va putea pleca de la PSG vara viitoare este de 170 de milioane de euro.

Deşi este cunoscut faptul că Ousmane Dembele ar fi blocat mutarea, după ce s-a răzgândit şi nu a mai vrut să plece pe Parc des Princes, se pare că o altă persoană nu a fost de acord cu transferul.

Conform jurnalistului brazilian Jorge Nicola, cel care s-a opus transferului lui Neymar la Barcelona a fost chiar preşedintele lui PSG, Nasser Al Khelaifi.

"Visul lui Nasser era să-l facă pe Neymar să dea ture de teren până i se termina contractul. Este dezgustat de atitudinea lui, pentru că PSG a făcut totul pentru el, suportând mai multe cereri ale acestuia, iar în schimb, Neymar a forţat nota să părăsească clubul", a spus Nicola.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: