image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Legea prin care SIS a fost scos din subordinea șefului statului, după ce Dodon a pierdut alegerile, NECONSTITUȚIONALĂ

Legea prin care Serviciul de Informații și Securitate a fost trecut din subordinea șefului statului în cea a Parlamentului a fost declarată neconstituțională.

O hotărâre în acest sens a fost pronunțată, cu puțin timp în urmă, de către Curtea Constituțională.

Curtea s-a pronunțat la sesizările deputaților Sergiu Litvinenco, Dinu Plângău și Maria Ciobanu, iar decizia este una definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Este vorba de un proiect de lege promovat cu viteză imediat după victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale. Acesta a exclus din competența Președintelui RM posibilitatea de a coordona activitatea Serviciului de Informații și Securitate și de a numi conducerea Serviciului și stabilește că activitatea Serviciului este supusă controlului parlamentar.

Proiectul a trecut cu voturile deputaților PSRM și ale celor din Partidul Șor în două lecturi, fără a fi examinat, ci doar în baza propunerii Comisiei juridice, numiri și imunități.

Reducerea atribuțiilor președintelui imediat ce Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale a provocat protesteîn fața Parlamentului.

Precizăm că, deși Curtea Constituțională suspendase această lege președintele în exercițiu de atunci, Igor Dodon, a sfidat CC și a promulgat-o.

Noutăţile partenerilor

comentarii: