image
Sursa foto: Profimedia Images

La ordinul lui Putin, cel mai bun portar de hochei al Rusiei a fost reținut pentru dezertare

Cel mai bun portar de hochei pe gheaţă al Rusiei, Ivan Fedotov, a fost reținut pentru dezertare, după ce a semnat un contract pe un an în valoare de un milion de dolari cu Philadelphia Flyers, echipa americană din NHL.

Rușii consideră că el evită astfel recrutarea, așa că acum sportivul riscă închisoarea pentru dezertare.

Poliţiştii au intrat în casa lui Fedotov, în vârstă de 25 de ani, din Sankt Petersburg în haine civile, l-au luat şi l-au urcat într-o maşină blindată, pentru a-l duce la cel mai apropiat birou de recrutare. Apoi, cu o ambulanţă, l-au dus la o clinică.

Ivan Fedotov este cel mai bun portar rus de hochei pe gheaţă.

Născut în Lappeenranta, Finlanda, Fedotov a crescut în Rusia. Joacă în echipa naţională, cu care a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022. În ultimul sezon, a fost ales cel mai bun portar al Ligii Kontinentale de Hochei. Juca la ŢSKA Moscova, care, în Rusia este considerată echipa Armatei (în vechea URSS se numea Armata Roşie). Oficial, Fedotov este considerat soldat şi, prin urmare, potrivit presei ruse, inclusiv agenţiei de presă Tass, ar putea fi acuzat că a ocolit în mod deliberat apelul la arme.

Într-un videoclip postat pe rețelele sociale, se vede cum Ivan Fedotov este transferat de la biroul de recrutare la o clinică din apropiere, cu ambulanţa. O femeie, despre se presupune că este mama lui, încearcă să protesteze, dar este împinsă.

Potrivit presei ruse, poliţişti în civil l-au ridicat pe Fedotov, la un ordin al lui Putin, care ar fi considerat că semnarea contractului cu Philadelphia Flyers este o modalitate de a evita înrolarea.

Liga Națională de Hochei din SUA consideră că situația este îngrijorătoare. Peste 50 de jucători ruşi sunt înscrişi în echipe din SUA şi din Canada.

Noutăţile partenerilor

comentarii: