image
Sursa foto: utm.md

Peste o sută de profesori de la Universitatea Tehnică a Moldovei au semnat o declarație prin care susțin noul Guvern

Peste o sută de profesori de la UTM au semnat o declarație prin care își exprimă susținerea față de noul Guvern învestiti la Chișinău. Aceștia fac apel și către toată societatea să se implice și să sprijine guvernul proeuropean Maia Sandu „capabil să scoată statul din captivitatea unui singur partid, a unui singur om, să dezoligarhizeze toate structurile statului”.

Pe pagina oficială de facebook a instituției a fost publicată declarația cu semnăturile a peste o sută de profesori:

„ Subsemnații, profesori ai Universității Tehnice a Moldovei,”:

- constatând faptul că prin acțiunile anticonstituționale, bazate pe deciziile abuzive ale unei Curți Constituționale captive, inclusiv boicotarea cu forțe paramilitare a instituțiilor de stat, întreprinse împotriva majorității parlamentare noi susținute de 61 de deputați, aleși într-un scrutin electoral recunoscut în general corect de toate organismele internaționale, vechea guvernare cade sub incidența noțiunii de lovitură de stat;

- recunoscând dreptul inalienabil al alegătorilor de respectare a opiniei exprimate prin votul din 24 februarie;

- invocând susținerea noii majorități parlamentare și a noului guvern Maia Sandu de către majoritatea organismelor internaționale, în primul rând ale celor europene, membru asociat al căreia este Republica Moldova și care tinde spre integrarea cu Uniunea Europeană, ne exprimăm susținerea fără rezerve a noii majorități parlamentare și a noului guvern în frunte cu premierul Maia Sandu, care este unul profesionist, miniștrii având o bogată experiență în diverse organisme internaționale.

„Manifestarea de duminică organizată de PDM la Chișinău prin utilizarea masivă a potențialului administrativ cu crase elemente de corupere și grave încălcări ale unor principii general umane recunoscute, acțiunile nelegitime de boicotare a instituțiilor statului, sunt încălcări grave ale acestui principiu, sunt indici de instalare a unei dictaturi”, se precizează în declarația profesorilor.

Aceștia au venit și cu un apel către întreaga societate:

„Facem apel către întreaga societate, persoane de bună-credință, să se implice și să sprijine guvernul proeuropean Maia Sandu, capabil să scoată statul din captivitatea unui singur partid, a unui singur om, să dezoligarhizeze toate structurile statului și să organizeze în timp rezonabil alegeri parlamentare libere și corecte conform sistemului proporțional recomandat de înalta Comisie de la Veneția.”

UTM.mdUTM.md
UTM.mdUTM.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: