image
Sursa foto: ap

Comercianţii şi agricultorii britanici vor asigurări că după BREXIT vor putea recruta personal din UE

Uniunea Naţională a Fermierilor din Marea Britanie vrea asigurări din partea Guvernului britanic că va fi în continuare în măsură să recruteze suficient personal din Uniunea Europeană pentru sectorul agricol, după Brexit, relatează BBC.

Cererea din partea reprezentanţilor sectorului agricol vine ca parte a unui manifest redactat de peste 100 de organizaţii din întreaga industrie şi înaintată premierului britanic Theresa May.

Aceştia vor ca guvernul să publice un document prin care să-şi stabilească planurile de imigrare „ca pe o prioritate”. Un purtător de cuvânt al guvernului a declarat că cei din sectorul agricol ar putea să recruteze cetăţeni ai Uniunii Europene până în decembrie 2020.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Fermierilor, Minette Batters, a menţionat că „numărul semnificativ” de resortisanţi ai Uniunii Europene pe care sectorul îl angajeză subliniază importanţa guvernului de a „asigura o ofertă continuă şi adecvată de muncă permanentă şi sezonieră”, înainte şi după ieşirea din UE a Marii Britanii, în martie 2019.

Documentul înaintat premierului arată că dificultăţile de recrutare din Marea Britanie trebuie să reprezinte o prioritate pentru guvern, deoarece „pe termen scurt şi mediu, industria are nevoie de acces la piaţa forţei de muncă de peste mări pentru a-şi satisface nevoile de recrutare”.

Alte aspecte principale ridicate în documentul transmis premierului, elaborate de organizaţiile care reprezintă agricultorii şi furnizorii acestora, precum şi producătorii şi comercianţii cu amănuntul, au fost: menţinerea comerţului „fără fricţiune” cu Uniunea Europeană, dezvoltarea unei politici agricole care să promoveze producţia alimentară, menţinând în acelaşi timp standarde înalte, dar şi asigurarea unui sistem de reglementare „eficient şi proporţional”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: