Sudul RM a înregistrat cel mai mare nivel de sărăcie în 2019; Peste 40% dintre locuitori au trăit într-o sărăcie absolută

În anul 2019, pragul sărăciei absolute a constituit în medie pe lună pe o persoană 2095,1 lei și, respectiv, rata sărăciei absolute a constituit 25,2% . În același timp, pragul sărăciei extreme a constituit în medie 1689,7 lei pe lună pe o persoană, iar rata sărăciei extreme a fost de 10,7%.

Un alt indicator utilizat la măsurarea sărăciei este indicele profunzimii sărăciei care reprezintă deficitul mediu al consumului populaţiei necesar pentru a depăşi pragul sărăciei. În anul 2019, acest indicator a constituit 3,68%, ceea ce înseamnă că pentru depăşirea sărăciei, în condiţiile păstrării sau reducerii nivelului actual de inegalitate, este necesară majorarea consumului populaţiei în medie cu 3,68% din valoarea pragului absolut al sărăciei, se arată în datele BNS.

Gradul de inegalitate între cei săraci este măsurat prin indicele severităţii sărăciei, care reprezintă distribuția nivelului de bunăstare în rândul săracilor faţă de pragul sărăciei. În anul 2019, severitatea sărăciei a constituit 1,02%.

Profilul sărăciei absolute

Mediul de reședință este un factor important în determinarea nivelului de bunăstare a populației. Populația rurală este expusă unui risc de sărăcie mult mai mare decât populația din urbe. Rata sărăciei în anul 2019 în mediul rural a constituit 34,5% față de 11,2% în mediul urban. De asemenea, în profil regional se observă, că nivelul sărăciei este mult mai mare în regiunea de Sud (40,4%), în timp ce în mun. Chișinău este mult mai redus.

În funcție de sursa principală de venit al capului gospodăriei cele mai vulnerabile la sărăcie sunt gospodăriile unde capul gospodăriei este salariat în sectorul agricol (43,2%) sau beneficiază de alte transferuri, cum ar fi plățile sociale, pensiile alimentare, bursele etc. (46,2%), precum și gospodăriile cu capul gospodăriei fiind lucrător pe cont propriu în sectorul agricol sau pensionar (circa 38% fiecare).

Indicatorul principal pentru măsurarea sărăciei este rata sărăciei care reprezintă proporția persoanelor ale căror cheltuieli de consum sunt inferioare unui prag stabilit al sărăciei (absolute și extreme), și este determinat de disponibilitatea mijloacelor populației ce le-ar permite asigurarea necesităților de bază minime, acceptabile la nivel național.