image
Sursa foto: foto simbol

Motivul incredibil pentru care un sat din Spania sărbătorește Revelionul la prânz

Într-un mic sat din Spania, rezidenţii au început un nou deceniu marţi la prânz, arată Agerpres. Care a fost însă motivul? Bat ceasurile din Villar de Corneja mai repede decât cele din Bilbao sau Barcelona? Iar ineditul eveniment a devenit chiar o tradiție.

Motivul este simplu: cei 30 de locuitori ai acestei mici comunităţi situată la vest de Madrid, majoritatea în vârstă de peste 80 de ani, nu vor să rămână treji până la miezul nopţii şi, prin urmare, au decis să sărbătorească trecerea în noul an cu 12 ore mai devreme. Această celebrare timpurie are deja o tradiţie îndelungată: locuitorii din Villar de Corneja ciocnesc paharele de şampanie la ora 12 ziua începând din 2004.

În anii 50, în acest sat trăiau sute de oameni

Vizitatorii s-au alăturat şi ei petrecerii de Revelion de la prânz: alături de rezidenţi, ei s-au adunat marţi în piaţa satului şi urmând tradiţia Anului Nou spaniol, au mâncat 12 boabe de strugure, reprezentând fiecare o lună a anului viitor, apoi şi-au urat un ”An Nou fericit”.

La fel ca alte sate din Spania, Villar de Corneja suferă de pe urma exodului populaţiei spre zonele urbane, în condiţiile în care tinerii s-au mutat la oraş, iar natalitatea a scăzut. În anii ’50, Villar de Corneja, avea încă câteva sute de locuitori.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: