image
Sursa foto: Playtech

VIDEO: Cinci schimbări dramatice care arată că există încălzire globală

Poate ți se pare că orice vară e călduroasă. Sau că iarna e tot rece. Chiar și așa, există încălzire globală. Incendiile sunt mai frecvente, temperatura medie crește și poluarea încă e la un nivel prea ridicat. Ca să demontezi tot felul de prostii despre cum nu există încălzire globală, ți-am făcut lista asta.

În timpul mandatului său, Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, și-a retras țara din Acordul de la Paris cu privire la nivelul de poluare. Tot el susține că încălzirea globală nu există. Ar prefera ca exploatarea petrolului și cărbunelui să se întâmple în continuare. Chiar și așa, suntem în plină încălzire globală.

Aceasta este una dintre cele mai mari amenințări cu care se confruntă planeta la momentul actual. Însă oamenii sunt vocali chiar și contra cifrelor. Aceste argumente te-ar putea ajuta în următoarea dezbatere legată de încălzire globală.

Schimbare climatică și încălzire globală – n-ar trebui să le confunzi

Termenii de încălzire globală și schimbare climatică sunt folosiți în cam aceleași situații, dar nu sunt una și aceeași chestie. Prima nu este decât una dintre schimbările produse în atmosferă în cadrul fenomenului mai larg numit schimbare climatică. Acest lucru ar fi bine de clarificat, mai ales dacă iei în considerare cât de des este folosit ca argument împotriva existenței schimbării climatice. Astfel, cei care neagă fenomenul spun că nu ar fi unul real, pentru că ei tot trec prin ger în timpul iernii.

Problema este una cât se poate de reală și gravă. Încălzirea globală este evidentă și la nivel mai mare. Ultimii cinci ani au fost desemnați drept cei mai călduroși ani din lume, de când a început să se țină evidența, în anul 1850. Anul 2018 a fost al patrulea cel mai fierbinte an, iar înaintea lui se află, în ordine, 2016, 2017, 2015. Pe locul cinci se află anul 2014. La cum se arată lucrurile, la sfârșitul anului, 2019 ar putea ajunge chiar primul în acest top.

La nivel global, problema e topirea ghețarilor

Ghețarii dispar și se topesc rapid, ca urmare a încălzirii globale. Un ghețar acumulează gheață pe timpul iernii, iar aceasta se topește pe timpul verii. Totuși, când gradul de topire din timpul verii este mai mare decât cel de acumulare din timpul iernii, ghețarul începe să dispară. Groenlanda a pierdut, în medie, 286 de miliarde de tone de gheață între anii 1993 și 2016, arată date oferite de NASA. În Antarctica, media este de 127 de miliarde de tone de gheață topite în aceeași perioadă de timp.

Încălzirea globală duce și la fenomene climatice neobișnuite

O altă modalitate prin care se pot observa efectele reale ale schimbării climatice o reprezintă apariția unor fenomene meteorologice extrem neobișnuite. Fie ele valuri de căldură extremă, vortexuri polare, furtuni, tornade sau inundații masive, toate sunt și ele efecte ale schimbării climatice. Deși nu sunt numai consecințe ale acesteia, schimbarea climatică nu doar le face mai posibile să se întâmple, ci contribuie și la mărirea gradului de severitate al acestora.

Unii se întreabă, aproape disprețuitor: dacă încălzirea globală e adevărată, de ce Statele Unite s-au confruntat la începutul anului cu temperaturi negative record, de până la -46C? Sau de ce a nins în deșert și în Hawaii? Totuși, acest lucru nu arată că schimbarea climatică e o minciună. Dacă unele zone se confruntă cu frig cumplit nu înseamnă că planeta noastră nu continuă să se încălzească pe măsură ce omenirea continuă să trimită și mai multe gaze cu efect de seră în atmosferă.

Încălzirea oceanelor și creșterea nivelului mării

Un alt bun indicator al existenței schimbării climatice îl reprezintă oceanale. Temperaturile în creștere au efect și asupra apelor oceanelor. Astfel, apa a absorbit căldura din atmosferă și a ajuns să fie mai fierbinte ca niciodată în 2018.

Potrivit datelor, temperatura apei de la suprafața oceanelor s-a încălzit cu aproximativ 0,13 grade Celsius per decadă în ultimii aproximativ 100 de ani. De asemenea, datorită topirii ghețarilor, a crescut și nivelul apelor. La nivel global, nivelul mării a crescut cu aproximativ 20 de centimetri în ultimul secol.

În ultimele două decenii, această rată este dublă față de cea de secolul trecut. Vestea proastă e că aceasta continuă să crească în fiecare an.

Care sunt cauzele care duc la schimbare climatică

Omul este principalul responsabil pentru starea în care se află acum Pământul. Totul pornește de la gazele cu efect de seră din atmosferă. După cum le spune și numele, acestea se comportă ca sticla sau plasticul dintr-o seră, care blochează căldura soarelui și nu o lasă să ajungă înapoi în spațiu. Multe dintre aceste gaze sunt emise în mod natural, fără intervenția omului. Activitatea umană contribuie la emiterea și mai multor gaze cu efect de seră în atmosferă, iar efectele sunt toate cele enumerate mai sus și multe altele în plus. Printre modalitățile prin care omul contribuie la schimbarea climatică se numără arderea combustibililor fosili sau defrișările masive.

Alte gaze cu efect de seră există în cantități mai mici în atmosferă, însă capacitatea acestora de a bloca eliberarea căldurii este mult mai mare decât în cazul CO2. Chiar dacă pe unii pare că efectele schimbării climatice nu îi afectează în mod direct, conștientizarea problemei este una deosebit de importantă.

Negarea existenței acesteia este și unul dintre motivele pentru care lupta pentru combaterea schimbării climatice nu pare să aibă rezultate promițătoare. Dimpotrivă, eforturile combaterii ar putea fi chiar perturbate de cei care nu au încredere în dovezile științifice, iar efectele pe termen lung ar putea fi devastatoare.

Playtech

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: