image
Sursa foto: jurnal.md

Companiile Turistice din Moldova ies la protest; Cerem Moratoriu pe un termen de până la 540 de zile

Pe 15 mai, în scuarul Parlamentului, Companiile Turistice din Moldova, în comun cu Asociația Națioanală a Agenților de Turism (ANAT) vor organiza o manifestație de protest.

Prin manifestația #SOSturismMoldova, companiile Turistice din Moldova împreuna cu ANAT, vor cere Guvernului, Parlamentului și deputaților din toate partidele, președintelui, să se implice, pentru a găsi soluții în rezolvarea problemelor stringente ale sectorului turistic, apărute în rezultatul efectelor negative ale COVID-19.

Agenții economici din Republica Moldova care activează în sectorul turismului suferă de o diminuare excepțională și șocantă a vânzărilor, pe de o parte, și un val de cereri de la clienți de anulare a călătoriilor și recuperare a banilor plătiți, pe de altă parte. Aceștia menționează că nu au cum să întoarcă banii consumatorului pentru contractele semnate până în 17 martie 2020, prin care consumatorul urma sa folosească serviciul turistic pentru sezonul estival anului 2020 (martie-octombrie). Banii încasați de către organizator (și/sau intermediar) până în data de 17 martie au fost transferați la prestatorii de servicii din străinătate. La rândul sau, țările de destinație (Grecia, Bulgaria, Turcia s.a.) nu rambursează avansurile înapoi.

În lipsa unor măsuri hotărâte care ar permite agentului economic să restituie banii consumatorului într-un termen mai lung, creează premisele pentru insolvabilitatea actorilor din sectorul turismului. Aceasta va avea un impact de cascadă asupra sectorului care poate fi ruinat peste noapte, îndată după ce Situația Excepțională va fi anulată.

Cerem Guvernului, Parlamentului, Președintelui:

Să găsească soluții pentru a extinde termenul de rambursare a banilor consumatorilor în urma rezilierii contractelor semnate de până la 17 martie 2020, prin instalarea Moratoriului la p.9 din Art. 1602 din CCRM, sau prin elaborarea unui proiect de lege votat de Parlament de urgență, care ne-ar permite rambursarea banilor într-un termen extins de până la 540 zile”, se arată în comunicat.

Pe 15 mai, în scuarul Parlamentului, Companiile Turistice din Moldova vor organiza un protest.

Noutăţile partenerilor

comentarii: