image
Sursa foto: blacknews.ro

Bărbatul din Cimișlia dat dispărut de 10 zile, găsit mort într-o fântână: A fost bătut cu bestialitate de trei indivizi

Caz tragic la Cimișlia. Un bărbat în vârstă de 32 de ani care a fost dat dispărut acum zece zile, a fost găsit mort într-o fântână. Victima a fost bătută cu bestialitate de trei indivzi.

Bărbatul, originar din Cimișlia a ieșit din casă la data de 7 martie curent, îndreptându-se într-o direcție necunoscută. După două zile în care nu s-a întors acasă și nu a dat niciun semn de viață, familia acestuia s-a adresat la poliție la data de 9 martie curent, fiind începută urmărirea penală.

În urma măsurilor speciale de investigație, s-a stabilit că, la 7 martie curent, în jurul orei 22:00, în urma unui conflict care a avut loc anterior dintre victimă și un alt bărbat, cel din urmă împreună cu alți doi localnici au agresat fizic victima. Ulterior, aceștia au dus bărbatul la domiciliul unuia dintre ei și l-au maltratat până a decedat.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspecții au ascuns cadavrul într-o grotă care se afla în subsolul casei, unde l-au ținut timp de două zile. Ulterior, cadavrul a fost scos din subsol și transportat cu o căruță în extravilanul din apropierea orașului Cimișlia, unde l-au aruncat într-o fântână părăsită, acoperindu-l cu fân.

La 19 martie curent, cadavrul a fost depistat și transportat pentru stabilirea cauzei survenirii decesului.

Persoanele bănuite în comiterea infracțiunii date au fost reținute, în prezent se petrec acțiuni de urmărire pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: