image
Sursa foto: Profimedia

Iga Swiatek, pusă pe glume după triumful de la Roland Garros. Ce i-a recunoscut lui Cori Gauff

Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA) a câștigat Roland Garros, după o finală tranșată în 68 de minute, scor 6-1, 6-3, cu americanca Cori Gauff (18 ani, 23 WTA).

În timpul discursului de la ceremonia de premiere, Iga Swiatek a fost vizibil emoționată, dar a oferit și un moment amuzant, când i-a recunoscut adversarei că la vârsta sa ”nu știa ce era cu ea”.

În același timp, Iga Swiatek a felicitat-o pe Cori Gauff, căreia i-a transmis că, fără dubii, va ajunge să câștige un turneu de Grand Slam.

”Vreau să-mi felicit adversara din finală. La vârsta ta, habar n-aveam ce e cu mine, era primul an al meu în circuit.

Cu siguranță vei găsi calea către un titlu de Grand Slam”, a spus Iga Swiatek.

Iga Swiatek a ajuns, după finala de la Roland Garros, la 35 de victorii consecutive în circuit, realizare fără precedent în acest secol. Poloneza a pierdut ultima dată în februarie, în optimi la Dubai, cu Jelena Ostapenko.

De atunci, Iga Swiatek a cucerit titluri la Doha, Indian Wells, Miami, Stuttgart, Roma și Roland Garros, turnee la care a obținut 33 de victorii. Celelalte două victorii au fost izbutite în Billie Jean King Cup, cu Mihaela Buzărnescu și Andreea Prisăcariu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: