image
Sursa foto: jurnal.md

Rusia reia zborurile regulate în RM; Care sunt condițiile de călătorie

Federația Rusă reia zborurile regulate în Republica Moldova, din 9 august 2021, pe ruta Moscova – Chișinău – Moscova, cu o frecvență de trei zboruri pe săptămână. Anunțul a fost făcut de Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova.

Trecerea frontierei de stat a Rusiei se are loc, în continuare, conform condițiilor stabilite prin ordinul Guvernului Federației Ruse din 16 martie 2020, pentru cetățeni ruși, cetățeni străini și apatrizi.

Potrivit unui document semnat de medicul sanitar șef de stat al Federației Ruse la începutul lunii iulie, toți cetățenii Republicii Moldova, din 1 septembrie, vor putea intra în Federația Rusă la prezentarea unui test PCR negativ la COVID-19, făcut nu mai devreme decât cu trei zile calendaristice înainte de intrarea în țară. Rezultatul testului va trebui introdus în aplicația „Călătoresc fără COVID-19”. Odată ajunsă pe teritoriul Federației Ruse, persoana va mai trebui să facă un test PCR la COVID-19, iar până rezultatele acestuia vor fi gata, să stea în carantină la locul de trai sau locul de destinație. Persoanele care s-au vaccinat anti-COVID-19 în ultimele 12 luni sau care au fost bolnave și s-au tratat de COVID-19 în ultimele șase luni nu vor fi obligate să dea testul la PCR odată ajunși pe teritoriul Rusiei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: