image
Sursa foto: ekathimerini.com

Elicopterul premierului grec, șicanat de avioane de luptă ale Turciei

Situaţie tot mai tensionată între Turcia şi Grecia, în ultimele zile. Elicopterul care îl transporta pe premierul grec, Alexis Tsipras, a fost şicanat în aer de avioane de luptă aparținând forțelor aeriene din Turcia.

S-a întâmplat deasupra Mării Egee şi potrivit presei elene, piloţii turci le-au cerut celor greci să le arate planul de zbor, scrie Digi24.

Aceştia au refuzat şi l-au anunţat pe Tsipras. Imediat, două aparate de luptă ale aviaţiei elene s-au ridicat de la sol, dar până la apropierea lor, avioanele turcilor s-au făcut nevăzute.

Incidentul vine după ce, luni, premierul turc a susținut că Garda de Coastă a Turciei a dat jos un drapel grec de pe o insulă din Marea Egee, aflată într-o „zonă disputată”. Oficialii greci au respins acuzaţiile şi au cerut Ankarei să respecte dreptul internaţional.

Tensiunile s-au accentuat între Trucia şi Grecia după ce un pilot grec a murit săptămâna trecută. Aparatul de zbor în care se afla acesta s-a prăbușit la scurt timp după ce a interceptat un avion al Turciei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: