image
Sursa foto: marca.com

Avion, dedicat memoriei lui Diego Maradona

Un avion dedicat memoriei legendarului fotbalist argentinian Diego Maradona a fost prezentat miercuri, pe aeroportul Moron din Buenos Aires, înaintea startului unei călătorii care se va încheia la Cupa Mondială din Qatar, către sfârşitul acestui an, informează Reuters.

Tango D10S, un avion cu 12 locuri, este conceput ca un muzeu zburător şi un omagiu adus fostului câştigător al Cupei Mondiale, care a murit în urma unui atac de cord, în noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani.

"Avionul Maradona", care a fost inaugurat în cadrul unui eveniment la care au participat Dalma şi Gianinna Maradona, fiicele fostului căpitan al naţionalei Albiceleste, este decorat cu culorile drapelului argentinian, albastru deschis şi alb, având pictată pe fuselaj imaginea lui Maradona sărutând Cupa Mondială şi o aluzie la emblematica "mână a lui Dumnezeu", golul marcat împotriva Angliei, ambele realizate de muralistul argentinian Maximiliano Bagnasco.

"Suntem foarte încântate, suntem foarte bucuroase să asistăm la acest eveniment", a spus Gianinna Maradona cu această ocazie.

"Tatălui meu i-ar fi plăcut. Noi suntem aici pentru a-l reprezenta", a adăugat Dalma Maradona, cu puţin timp înainte de a vizita interiorul avionului, decorat în întregime cu suveniruri dedicate lui Maradona şi dotat cu un sistem inteligent care le va permite fanilor care vor urca la bord să interacţioneze cu vocea şi imaginea jucătorului.

Iniţiativa aparţine companiei fintech Give and Get, al cărei director executiv, Gaston Kolker, a explicat că într-o primă etapă avionul va efectua doar zboruri private în interiorul Argentinei. Planul este încă ca avionul să ajungă "în Mexic, la Napoli, Dubai şi în toate locurile care au fost emblematice în viaţa lui Maradona", după cum a declarat Kolker pentru cotidianul argentinian Ole.

Avionul va zbura în Qatar pentru Cupa Mondială 2022 (21 noiembrie - 18 decembrie) şi apoi scos la licitaţie pentru a sprijini un ONG, potrivit companiei Give and Get.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: