image
Sursa foto: venice.coe.int

Mesaj de ultimă oră de la președintele Comisiei de la Veneția pentru Domnica Manole // DOC

După ce președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a alertat săptămâna trecută partenerii externi ai RM cu privire la tensiunile în jurul CC, președintele Comisiei de la Veneția a venit cu un răspuns.

„Vă mulțumesc pentru scrisoarea Dumneavoastră prin care m-ați informat despre atacurile la adresa Curții Constituționale. Am luat act de faptul că Declarația din 28 aprilie 2020 a fost semnată de toți judecătorii Curții Constituționale”, se spune în mesajul semnat de Gianni Buquicchio.

Președintele Comisiei de la Veneția explică faptul că, prin definiție, Curțile Constituționale sunt instituții de protecție, încredințate cu păstrarea valorilor constituționale.

„Prin însăși natura justiției constituționale, care impune apărarea Constituției împotriva încălcării acesteia de către alte puteri ale Statului, curțile constituționale ar putea să nu le facă pe plac acelor puteri”, spune Buquicchio.

„Într-o țară democratică, toate instituțiile de Stat și șefii acestora trebuie să-și respecte propriile prerogative, obligații și competențe, precum și să le recunoască și să le respecte pe cele alte altor instituții. Acestea trebuie să manifeste reținere instituțională adecvată, să observe procedurile relevante cu bună credință și să dea dovadă de respect reciproc. În cazul în care aceasta nu se îndeplinește, dacă există lipsă de cultură democratică și maturitate, funcționarea instituțiilor statului este compromisă și progresul democratic, civil și economic al societății este pus în pericol”, se mai spune în mesajul lui Gianni Buquicchio către Domnica Manole.

Președintele Comisiei de la Veneția și-a încheiat scrisoarea cu următoarele cuvinte: „Pot doar să susțin Declarația judecătorilor Curții Constituționale privind apelul la calm, respect reciproc, dialog constructiv și bunăvoință. Vă pot asigura că urmăresc îndeaproape situația din Republica Moldova.”

Noutăţile partenerilor

comentarii: