image
Sursa foto: captură video

Consiliul Audiovizualului se opune cu vehemență unui audit de performanță care ar ajuta RM să beneficieze de ajutor de la UE

Membrii Consiliului Audiovizualului au avizat negativ și critică dur inițiativa legislativă a deputaților Lilian Carp și Sergiu Litvinenco, care prevedea demararea unui audit de performanță cu privire la activitatea Consiliului Audiovizualului. La ședința de astăzi membrii au declarat că „propunerea de modificare deslușește mai clar intenția autorilor inițiativei legislative de a subordona Consiliul Audiovizualului puterii politice de natură să influențeze și să reducă capacitatea instituțională a autorității audiovizuale”.

Deputații PAS au mențonat în proiectul de lege propus că realizarea unui audit extern la Consiliul Audiovizualului și Consiliul Concurenței este o condiționalitate a UE pentru a beneficia de 30 de milioane de euro, și că acesta poate fi un prim pas pentru eficientizarea activității acestor două instituții ale statului.

Astăzi în ședință, însă, CA a respins inițiativa deputaților din motiv că instituția este autonomă și califică inițiativa drept o modificare de natură să schimbe substanța reglementării însăși rațiunea de a fi a acestui organism.

„Consiliul Audiovizualului se află sub control parlamentar, dar nu subordonat Parlamentului, distincție care conturează clar autonomia acestei instituții. Impunerea unui audit de performanță autorității audiovizuale, comportă riscuri majore în măsură să afecteze independența și capacitatea instituțională a autorității de reglementare”, se arată scris în decizia aprobată de CA.

Amintim că deputații Lilian Carp și Sergiu Litvinenco au înregistrat un proiect de lege prin care solicitau realizarea auditului extern a CA și a Consiliului Concurenței, care ar fi reprezentat „un prim pas pentru eficientizarea activității acestor două instituții ale statului, care sunt atât de importante, dar, din păcate, atât de amorfe și nefuncționale”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: