image
Sursa foto: Mihail Murzac, în 2020, în incinta Filarmonicii distruse de incendiu

A decedat fostul director al Filarmonicii, Mihail Murzac; „A mers pe muchie de cuțit, dar a rămas de partea artiștilor”

Fostul director al Filarmonicii Naționale, Mihail Murzac, a decedat. Inima sa a încetat să mai bată ieri, 5 august.

„Mihail Murzac a fost un profesionist desăvârșit, dar și bun prieten al artiștilor alături de care a fost mereu și de sfaturile căruia toți au ținut cont, căci știa cum să comunice cu artiștii, să le ofere ajutorul dezinteresat.

Publicul meloman își amintește de mărturisirea în lacrimi a Sofiei Vicoveanca din septembrie 1988, când a susținut primul concert la Palatul Național, și care a spus că a reușit să treacă Prutul și să ajungă la Chișinău cu trăistuța sa cu cântece datorită strădaniilor maestrului Nicolae Botgros și a inimosului director al Filarmonicii Mihail Murzac. Și acesta este doar un exemplu, dar în îndelungata sa activitate au fost multe situații când a mers pe muchie de cuțit, însă a rămas de partea artiștilor, deoarece le-a apreciat talentul și muzica.

Acum, când Mihail Murzac s-a retras în culisele veșniciei, toți cei care au avut marele noroc să lucreze cu el, să-i asculte sfaturile, își vor aminti cu tristețe de regret de acele clipe, reiterând că le-a fost ca un părinte, că le-a dat adevărate lecții de viață, de omenie și cumsecădenie. Toate acestea pe parcursul a peste 50 de ani, cât a deținut importante funcții în instituții de cultură”, a declarat directorul general al „Moldova-Concert", Andrei Locoman.

Mihai Murzac a fost șeful Bibliotecii raionale Căinari, în 1955, apoi șef al secției raionale de cultură Lazovsk, ulterior director al școlii republicane de iluminare culturală ,,Elena Sârbu" din Soroca.

În anul 1973 a fost numit director al Filarmonicii de Stat, iar din anul 1975 director al Direcției unite a Filarmonicii de Stat și a Palatului ,,Octombrie". După aceasta a activat în cadrul Ministerului Culturii, ulterior, în anul 1990 a fost numit viceministru al Culturii. A contribuit la organizarea mai multor evenimente de anvergură, cum ar fi Festivalul Internațional de Muzică „Mărțișor”, Festivalul Internațional al vedetelor de operă și balet „Invită Maria Bieșu”, Festivalul de creație și interpretare a romanței „Crizantema de argint” etc.

Noutăţile partenerilor

comentarii: