image
Sursa foto: Getty Images

UEFA a decis: unde se va juca finala EURO 2020

UEFA nu intenţionează să retragă stadionului Wembley calitatea de gazdă a semifinalelor şi finalei EURO 2020, după ce premierul italian Mario Draghi a solicitat ca finala să fie mutată din Marea Britanie ca urmarea creşterii numărului de infectări cu noul coronavirus.

Regatul Unit a înregistrat un număr record de 10.633 de noi cazuri de coronavirus şi cinci decese în cursul zilei de luni, ajungând la un total de 4,63 milioane de cazuri confirmate şi 127.976 de decese în total, conform unui bilanţ al Reuters, citat de Agerpres.

UEFA anunţase vineri că are un plan de urgenţă pentru mutarea finalei de pe Wembley, în cazul în care Marea Britanie nu va fi de acord să facă o excepţie de la regulile privind carantina pentru fanii veniţi din străinătate.

"UEFA, Federaţia engleză de fotbal şi autorităţile din Anglia lucrează împreună cu succes pentru găzduirea semifinalelor şi finalei EURO 2020 pe Wembley şi nu există planuri pentru schimbarea locului de disputare a acestor jocuri", a precizat un purtător de cuvânt al UEFA într-un comunicat difuzat marţi.

Celebra arenă londoneză urmează să găzduiască semifinalele Campionatului European de fotbal pe 6 şi 7 iulie, iar apoi finala competiţiei, pe 11 iulie.

Premierul italian Mario Draghi a declarat luni că este în favoarea găzduirii finalei la Roma, mai degrabă decât într-o ţară în care "numărul infectărilor creşte rapid".

Ziarul Times a anunţat vineri că Budapesta era locul alternativ avut în vedere pentru găzduirea semifinalelor şi finalei EURO 2020 în cazul în care Wembley nu ar fi fost în măsură să accepte suporteri străini.

Citeşte mai mult despre

comentarii: