image
Sursa foto: Jurnal.md

Judecători cu reputația pătată se vor în fotolii la Curtea Supremă de Justiție; Cum răspund acuzațiilor // VIDEO

Magistrați cu reputația pătată se vor în fotolii de judecători la Curtea Supremă de Justiție. Într-un mesaj pe facebook, consilierul președintelui pe domeniul justiției, Olesea Stamate acuză un grup de magistrați de trafic de influență, luare de mită sau de faptul că ar face parte din grupări criminale organizate, făcând referire la informațiile operative transmise de SIS și CNA.

„La etapa de examinare a dosarelor de numire, Comisiei juridice, numiri și imunități i-au fost prezentate informații operative (din partea SIS și CNA) cu privire la activitatea și integritatea judecătorilor vizați. Acestea conțineau informații grave care trebuiau să constituie obiectul unei anchete penale: participarea la grup criminal organizat, infracțiuni economice, luarea de mită, trafic de influență și altele”, a scris Stamate.

Jurnal TV a intrat în posesia unuia dintre documente la care a făcut referire consilierul prezidențial. Potrivit notei infromative, magistratul Curții de Apel, Anatolie Minciună, în anul 2011, aflându-se la volanul propriului automobil, ar fi lovit mortal un biciclist.

Fiind judecător la Curtea de Apel Chișinău, Minciună s-ar fi folosit de funcția sa pentru a mușamaliza cazul. El ar fi fost implicat și în scheme de acaparare a afacerilor și ar fi admis conflicte de interese, potrivit documentului. Contactat pentru o reacție, magistratul nu a droit să comenteze acuzațiile.

„Mă iertați, la telefon nu răspund la așa întrebări, la așa provocări”, ne-a declarat Anatolie Minciună.

Potrivit notei infromative, cel de-al doilea magistrat care se vrea în fotoliul de judecător al CSJ, Nicolae Șova, ar fi complice în acțiunile unei grupări criminale, în vederea deposedării unor persoane fizice și juridice de proprietăți și mijloace financiare în proporții deosebit de mari. Prin intermediul lui Nicolae Șova, s-ar încerca prejudicierea unei familii cu aproape 25 de milioane de lei. Șova a negat acuzațiile.

„Nu este adevărat și nici nu cunosc despre ce este vorba, nici nu are cum să fie”, a declarat Nicolae Șova.

În nota informativă se arată că magistrata de la Curtea de Apel, Oxana Robu, care la fel a depus dosarul să fie promovată la Curtea Supremă de Justiție, ar fi facilitat mai multe procese penale nefondate, pentru condamnarea la închisoare a unor oameni de afaceceri pentru a le prelua afacerile. Mai mult, ea ar fi adoptat decizii contrar legii în anumite dosare. Contactată telefonic pentru o reacție, Oxana Robu ne-a spus că nimic din cele menționate nu este adevărat.

„În cazul dat, eu vă declar cu certitudine că nu am efectuat astfel de acțiuni și absolut pe nimeni nu am condamnat la închisoare contrar legii”, a declarat Oxana Robu pentru Jurnal TV.

Iar magistrata Aliona Miron este cunoscută pentru faptul că a solicitat un apartament la preț redus pentru judecători deși deține mai multor bunuri imobile, fapt ce a constituit subiect de investigație jurnalistică, de impact pentru imaginea sistemului judecătoresc din Republica Moldova.

Vineri, 12 martie, prin votul PSRM - Șor/Pentru Moldova și a fracțiunii Pro Moldova au fost promovați în funcții doi magistrați, Tamara Chișca-Doneva și Nadejda Toma. Chișca-Doneva, promovată în funcția de vicepreședinte al Curții Supreme de Justiție, a făcut parte din completul de judecători care a luat decizia finală în dosarul „Gemeni”, în urma căruia Republica Moldova a fost condamnată la CEDO și obligată să achite prejudicii de până la 3,6 milioane de euro.

Votul majorității a fost criticat dur de opoziție dar și de consilierul președinteleui pe domeniul justiției, Olesea Stamate.

Tot la ședința plenară de vineri, a fost respinsă candidatura magistratei Viorica Puică. Deputatul Platformei DA, Dinu Plângău, a declarant de la tribuna Parlamentului că ar fi fost o înțelegere politică ca unii candidați să fie promovați iar alții nu.

comentarii: