image
Sursa foto: pro-moldova.eu

Grupul Candu și Partidul Șor, primele consultări cu privire la demiterea Guvernului Chicu

Grupul Pro Moldova, condus de Andrian Candu, a avut astăzi o primă rundă de discuții cu privire la demiterea actualului Guvern. Cei care au venit la consultări au fost deputații din fracțiunea Partidului Șor.

„Deputații Partidului „Șor” și „Pro Moldova” au reiterat necesitatea demiterii actualului guvern, care a pierdut susținerea politică, încrederea cetățenilor și orice sprijin extern. De asemenea, părțile au fost de acord că este necesară formarea, alături de reprezentanții celorlalte formațiuni politice parlamentare de opoziție, a unui alt Executiv care să răspundă și să găsească soluții pentru necesitățile imediate și pe termen lung ale Republicii Moldova și cetățenilor săi”, se spune într-un comunicat de presă al Partidului Șor.

„Discuțiile vor continua pentru că este timpul să avansăm de la constatarea crizei morale, economice și sanitare în care a fost împinsă Republica Moldova de guvernarea lui Igor Dodon, la acțiuni neîntârziate”, a anunțat și Pro-Moldova.

La discuții au participat Andrian Candu, Ruxanda Glavan, Corneliu Padnevici și Grigore Repeșciuc din partea Pro Moldova și Marina Tauber, Violeta Ivanov, Denis Ulanov și Petru Jardan de la Partidul Șor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: