image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Șase deputați noi la PAS; Cine ar urma să ia locul celor care au ales fotoliile de miniștri

Partidul Acțiune și Solidaritate urmează să aibă cel puțin șase noi deputați. Se întâmplă după ce unii parlamentari ai formațiunii au devenit miniștri, iar alții au fost numiți în funcții incompatibile cu statutul de legislator.

Mandatele PAS din Parlament au devenit vacante după ce Natalia Gavrilița a fost numită premier, Andrei Spânu - vicepremier și ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Sergiu Litvinenco – ministru al Justiției și Dumitru Budianschi - ministru al Finanțelor.

În același timp, deputatul Rosian Vasiloi a fost desemnat șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, iar Adrian Băluțel - șef al Cabinetului prim-ministrului.

Conform listei candidaților supleanți a Partidului Acțiune și Solidaritate pentru funcția de legislator, în Parlament ar urma să vină Viorel Barda, Ana Calinici, Evghenia Cojocari, Boris Popa, Ana Oglinda și Dorel Iurcu.

Potrivit legii, candidatul supleant este declarat ales de Curtea Constituțională, la solicitarea Comisiei Electorale Centrale.

Noutăţile partenerilor

comentarii: