image
Sursa foto: jurnal.md

Perchezițiile de la Primărie: Șase persoane au fost reținute

25 de persoane, printre care 3 angajaţi ai Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei mun. Chişinău şi 22 de intermediari şi beneficiari ai serviciilor funcţionarilor, au fost escortate pentru audieri, după ce domiciliile şi birourile de serviciu ale acestora au fost supuse percheziţiilor.

Din numărul total de bănuiţi, şase au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi au fost plasaţi în izolatoarele CNA şi ale Poliţiei. Este vorba despre şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, doi subalterni de-ai săi, un expert tehnic şi doi intermediari.

În fapt, persoanele publice din cadrul Primăriei sunt bănuite că ar fi organizat o schemă infracţională, prin intermediul căreia facilitau perfectarea actelor pentru diferite tipuri de construcţii din Chişinău. Prin intermediul unor persoane, care interacţionau cu solicitanţii de documente, funcţionarii Primăriei urgentau perfectarea şi eliberarea documentelor permisive pentru construcţia, reconstrucţia sau replanificarea unor imobile, pentru elaborarea schiţelor de proiect, pentru eliberarea certificatelor de urbanism, dar şi pentru semnarea proceselor-verbale de recepţie finală a unor lucrări.

Potrivit materialelor cauzei, pentru aceste servicii, solicitanţii de acte ar fi achitat sume importante de bani intermediarilor care, la rândul lor, transmiteau o parte din bani funcţionarilor din cadrul Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare.

Pe faptele descrise au fost pornite mai multe cauze penale.

-------------------

CNA şi procurorii anticorupţie desfăşoară acţiuni de urmărire penală în capitală şi în afara razei municipiului într-un dosar de corupţie.

În această cauză, sunt vizaţi funcţionari ai Primăriei Chişinău, intermediari, dar şi beneficiari ai serviciilor acestora.

Aceștia sunt bănuiţi că ar fi soluţionat un şir de probleme legate de legalizarea unor acte pentru diferite construcţii.

În prezent, la CNA au fost escortate, pentru audieri, 17 persoane.

Noutăţile partenerilor

comentarii: